Antena 3 CNN Actualitate Religie Doliu în Biserica Ortodoxă! Arhimandritul Mina Dobzeu s-a stins din viață la 96 de ani

Doliu în Biserica Ortodoxă! Arhimandritul Mina Dobzeu s-a stins din viață la 96 de ani

1 minut de citit Publicat la 17:35 07 Iun 2018 Modificat la 17:35 07 Iun 2018

Părintele Mina Dobzeu a decedat, joi, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa de la Catedrala Episcopală Huşi.

"Episcopia Huşilor anunţă cu durere şi nădejdea Învierii, trecerea la cele veşnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinţei în perioada comunistă şi cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt. El s-a stins din viaţă în chilia sa din cadrul mănăstirii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Catedrala Episcopală din Huşi", au anunţat într-un comunicat de presă reprezentanţii Episcopiei Huşilor.

Arhimandritul Mina Dobzeu a participat, vineri 1 iunie, la o acţiune dedicată copiilor, organizată de Episcopia Huşilor. Deşi era imobilizat într-un scaun cu rotile, el a cerut să iasă în curtea catedralei unde i-a binecuvântat pe copiii prezenţi.

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului "Jurnal al fericirii". A ieşit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, al carei stareţ a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru "răzvrătire" şi "uneltire împotriva siguranţei statului", în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.

Dupa reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi.

În anul 2017, Părintele Mina Dobzeu a primit distincţia "Crucea Moldava", în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Episcopia Huşilor va anunţa când va avea loc înmormântarea părintelui Mina Dobzeu.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole