Antena 3 CNN Actualitate Locale Operaţiune de salvare în Argeş, după ce doi turiști olandezi au rămas blocați de luni seara pe un perete în Valea lui Stan

Operaţiune de salvare în Argeş, după ce doi turiști olandezi au rămas blocați de luni seara pe un perete în Valea lui Stan

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:17 30 Mai 2023 Modificat la 17:57 30 Mai 2023

Update 17:23. Cei doi turişti olandezi, blocați încă de luni seara pe un perete în Valea lui Stan, au fost recuperați de salvamontiștii din Argeş. Acum ei se află în siguranță în Aref.

Operațiune de salvare în Argeş, după ce doi turiști olandezi au rămas blocați de luni seara pe un perete în Valea lui Stan

Potrivit Salvamont Argeș, autoritățile au fost sesizate marți la ora 10.59 de un turist care a ieșit din vale special ca să sune la 112, spunând că se aud strigăte de ajutor de pe versantul stâng, foarte abrupt al Văii lui Stan.

La fața locului s-au deplasat salvamontiștii de serviciu la Cota 2000 Transfăgărășan și salvatori chemați de acasă, precum și elicopterul SMURD Brașov.

Citeşte şi: Soț și soție, salvați cu elicopterul după ce au căzut în Munții Bucegi. Copilul lor era împreună cu ei

„S-a încercat apropierea de perete, dar nu s-a reușit extragerea cu troliul, astfel că a fost necesar ca elicopterul să se întoarcă și să alimenteze și să revină cu un salvator de la Zărnești, pregătit deja pentru troliere, întrucât în zonă nu sunt locuri de aterizare”, a transmis Salvamont Argeș.

Este vorba de doi turiști olandezi „care sunt blocați în perete încă de aseară, dar nu au avut posibilitatea să anunțe”.

Salvatorii susțin că în acest moment au contact cu victimele, un bărbat şi o femeie, și că acestea vor fi legate și pregătite pentru acroșarea în troliu, urmând a fi extrase pe rând.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole