Antena 3 CNN Actualitate Doi tineri au fost bătuți de polițiști, fiind confundați cu un urmărit internațional. În ce stare se află acum

Doi tineri au fost bătuți de polițiști, fiind confundați cu un urmărit internațional. În ce stare se află acum

1 minut de citit Publicat la 13:11 23 Noi 2017 Modificat la 13:11 23 Noi 2017

Doi tineri de 34 de ani au ajuns miercuri seara la spital, în stare gravă, unul chiar a avut nevoie de operație, după ce au fost prinși de polițiști și bătuți, fiind confundați cu un urmărit internațional.

Incidentul s-a petrecut miercuri în Timișoara, când oamenii legii căutau un urmărit internațional și, la un moment dat, au zărit în trafic o mașină care semăna foarte bine cu cea pe care o căutau. I-au dat pe tineri jos din automobil și-au dus direct la secție.

Potrivit informațiilor date de tineri, au fost bătuți crunt și apoi eliberați fiindcă nu ei erau cei pe care poliția îi căuta. Apoi s-au dus direct la Spitalul Județean din Timișoara. Unul dintre ei a avut nevoie de intervenție chirurgicală. Un tânăr a rămas fără splină și unul cu câteva coaste rupte.

„În cursul serii de miercuri, doi tineri de 34 de ani au ajuns în stare gravă la Urgențe, au fost preluați de medicii de secție și duși direct în sala de operații. Au fost operați, în prezent sunt internați pe Secția de Chirurgie III, starea lor este stabilă și sunt în curs de monitorizare”, a explicat Andreea Borboroș, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara, potrivit Libertatea.

Polițiștii au pornit o anchetă pentru a afla concret ce s-a întâmplat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole