Trei israelieni, suspectați de crimă, au fost prinși la Aeroportul Otopeni în timp ce încercau să fugă în Israel.
Autoritățile turce cred că cei trei sunt autorii atacului armat produs la începutul săptămânii la Istanbul, în urma căruia un bărbat de origine palestiniană a fost ucis, iar alți doi au fost răniți.
"Este vorba despre trei cetățeni turci care erau dați în urmărire internațională de către autoritățile din țara de origine, după ce, luni, au comis un atac armat în centrul orașului Istanbul.
Cei trei ar fi fost pe urmele unor cetățeni de origine palestiniană, având misiunea să-i ucidă. Aparent, s-au achitat de acest ordin.
Ei au deschis focul asupra unei mașini, ucigându-l pe unul dintre ocupanții vehiculului și rănindu-i pe însoțitorii acestuia.
Anchetatorii turci au ridicat imagini surprinse de camerele de supraveghere, în care apar cei trei suspecți, ceea ce a facilitat identificarea lor.
În România, Poliția de Frontieră i-a oprit pe cei trei chiar în momentul în care urmau să se urce într-o aeronavă care decola către Tel Aviv. Suspecții au fost reținuți în baza mandatului internațional de urmărire emis pe numele lor de autoritățile din Turcia și duși la audieri de în fața procurorului.
Un judecător urmează să decidă dacă îi arestează, în vederea extrădării către Turcia, având în vedere acuzațiile grave care le sunt aduse", a relatat Georgiana Murgilă, senior editor Antena 3 CNN.
Ce a scris presa internațională despre bărbatul asasinat, luni, la Istanbul
Poliția din Istanbul a lansat o anchetă de amploare după ce un bărbat de origine palestiniană a fost ucis și alți doi au fost răniți într-un atac cu armă de foc, în timp ce se aflau într-o mașină, a relatat, luni, presa internațională, citând autoritățile din orașul turc.
Bărbatul mort a fost identificat ca fiind omul de afaceri Abdulkadir Anas (foto în postarea X următoare). Unui dintre răniți, dus la spital în stare gravă, a fost nominalizat drept un prieten al victimei.
Al treilea rănit, lovit în picior, este un bodyguard.
Tatăl lui Abdulkadir Anas a negat că ar fi existat vreun motiv politic pentru atac.
"Nu avem nicio treabă cu politica, suntem arabi israelieni de origine palestiniană", a susținut el.
Presa turcă i-a identificat inițial pe cei trei bărbați vizați de atac ca fiind palestinieni.
Jurnaliștii au remarcat caracterul aparent profesionist al atacului, în care a fost folosită o armă cu amortizor, abandonată la locul atacului.
În acest context, au apărut speculații cu privire la posibila implicare a Israelului. Turcia oferă de ani de zile refugiu pentru oficialii Hamas.
În decembrie anul trecut, șeful agenției israeliene de securitate Shin Bet a declarat că organizația sa este pregătită să atace Hamas oriunde, inclusiv în Turcia, după începerea războiului din Gaza.
Biroul guvernatorului din Istanbul a declarat ulterior că atacul a fost motivat de o dispută legată de bani și că trei suspecți au fugit în Bulgaria la două ore și jumătate de la atac.
Declarația mai arată că atacatorii au folosit trei mașini diferite în fuga lor din Turcia, în încercarea de a deruta forțele de poliție.
Cel puțin șapte persoane au fost implicate în planificarea și desfășurarea atacului, susține Biroul guvernatorului din Istanbul, care mai adaugă că în acest caz au fost efectuate patru arestări și au fost recuperate două arme.