Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi soți și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Teleorman. Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a rupt în bucăți

Doi soți și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Teleorman. Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a rupt în bucăți

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:21 07 Oct 2023 Modificat la 20:21 07 Oct 2023

Poliția Orașului Videle a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112 despre producerea unui accident rutier pe DJ 701, între localitățile Gratia și Poeni.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, din municipiul București, și o autoutilitară platformă, care tracta o semiremorcă pe care se afla un autoturism, condusă de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Dobrotești, județul Teleorman.

În urma impactului a rezultat decesul primului conducător auto și al uneia dintre pasagerele din același autoturism, o femeie de 50 de ani.

Cei doi soți au fost aruncați în afara autoturismului, iar fiica lor în vârstă de 18 ani, a fost descarcerată de pompieri, preluată de personalul medical și transportată la un spital din București.

Conducătorul celuilalt autovehicul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole