Doi români au fost arestaţi în Italia, împreună cu un localnic, pentru implicare într-un jaf foarte îndrăzneţ.
Acum o lună, au fost furate, mai întâi, două camioane. Unul dintre ele a fost folosit pentru a sustrage, dintr-o parcare, o remorcă în care se aflau 50 de motoare Ferrari, destinate unor automobile Maserati.
Ele au fost acum găsite într-un depozit de lângă Torino.
Tot aici erau depozitate cabluri de cupru, şi ele furate. Valoarea totală a motoarelor şi cablurilor depăşeşte 1,2 milioane de euro. Italianul şi cei doi români, soţ şi soţie, sunt acuzaţi, deocamdată, doar de tăinuire.
Potrivit autorităților, aceste motoare sunt imposibil de vândut chiar și pe piața neagra, astfel că cea mai plauzibilă explicație este că au fost furate pentru a fi vândute la fier vechi.