Antena 3 CNN Actualitate Doi morţi într-un BMW târât de un tren zeci de metri pe calea ferată, la Vlădeni, în Iaşi

Doi morţi într-un BMW târât de un tren zeci de metri pe calea ferată, la Vlădeni, în Iaşi

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 16:24 14 Feb 2021 Modificat la 16:24 14 Feb 2021

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe secția de cale ferată 608, în zona comunei Vlădeni, județul Iași, un tren de călători, care circulă pe relația Dorohoi-Iași, a surprins într-un pasaj de cale ferată un autoturism în care se aflau două persoane.

Coliziunea s-a soldat cu decesul celor doi pasageri din autoturism. Traficul feroviar este oprit până la finalizarea cercetărilor.

Se estimează reluarea normală a circulației feroviare în 45-60 de minute", se arată într-o informare a Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Potrivit primelor informaţii, şoferul nu a văzut la timp trenul care se apropia cu viteză, astfel că maşina în care se afla a fost spulberată şi târâtă zeci de metri pe calea ferată.

Din nefericire, medicii chemaţi de urgenţă la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru şofer sau pentru pasager.

UPDATE 16.50. Potrivit ultimelor informaţii, în maşină se afla un tânăr de 23 de ani şi o fată în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Etichete: vlădeni accident Iași
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole