În accidentul din Ialomiţa au fost implicate două autoturisme, care circulau din sens opus. Din motive încă necunoscute, şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a derapat şi a intrat pe contrasens, acolo unde a fost izbită violent, din lateral.
Un martor a filmat momentele de imediat de după impact şi a publicat apoi imaginile pe Facebook. "Vai de mama mea! S-au rupt de tot!", a declarat cel care a filmat.
"În urma impactului au rezultat 6 victime: 2 victime inconștiente și încarcerate și 4 victime( 3 persoane adulte și un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conștiente, cooperante și neîncarcerate.Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate. Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unități spitalicești din municipiul București
Din verificările efectuate a reieșit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a coliziunii dintre 2 autoturisme care circulau din sens opus.
În urma impactului, unul dintre conducătorii auto și un pasager din același autoturism au decedat, în timp ce alte 4 persoane din celalalt autovehicul au fost ranite și transportate la unități medicale", se arată într-o informare a autorităţilor.