Doi copii din comuna Ilva Mare, din Bistrița-Năsăud, în vârstă de 12, respectiv 13 ani, sunt căutaţi de poliţişti după ce, marţi, la finalizarea cursurilor, s-ar fi dus în gara din localitate şi ar fi luat un tren spre judeţul Suceava, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Mama băiatului de 12 ani a sesizat, miercuri, Poliţia, cu privire la dispariţia fiului.
„În această dimineaţă (miercuri - n.r.), poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, de către o femeie din Ilva Mare cu privire la faptul că fiul ei de 12 ani, Podoabă Dragoş Sabin, nu s-a mai întors acasă de ieri, 15 octombrie. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat de îndată căutările, iar din primele verificări a reieşit faptul că minorul de 12 ani ar fi plecat ieri, după finalizarea cursurilor, împreună cu un alt coleg, Mescheniuc Nicolae Ionuţ, în vârstă de 13 ani.
Totodată, din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că cei doi s-ar fi deplasat înspre staţia CFR din localitate şi ar fi plecat cu un tren spre judeţul Suceava”, a transmis IPJ, potrivit Agerpres.
Minorii au următoarele semnalmente:
- Podoabă Dragoş Sabin, în vârstă de 12 ani: înălţime de aproximativ 155 cm, aproximativ 40 kg, păr negru, ochi căprui. La data plecării era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare neagră, hanorac gri cu glugă şi adidaşi de culoare neagră.
- Mescheniuc Nicolae Ionuţ, în vârstă de 13 ani: înălţime de aproximativ 165 cm, aproximativ 60 kg, păr castaniu, ochi căprui. La data plecării era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare verde-camuflaj, hanorac albastru cu glugă şi adidaşi de culoare albă.
Poliţiştii continuă activităţile specifice, în vederea depistării celor doi copii, şi solicită celor care deţin informaţii utile cu privire la aceştia să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.