Un spital din Italia a cerut sprijinul unei companii start-up, după ce a rămas fără valvele care conectează aparatele de ventilat cu măştile pacienţilor.
Cristian Fracassi, fondatorul companiei, a spus: „Am alergat la spital, am recuperat o piesă care fusese deja folosită de un pacient şi trebuia aruncată, am reproiectat-o şi, în câteva ore, am printat-o în 3D şi am dus primele bucăţi la spital.”
După testare, medicii au văzut că valvele sunt la fel de bune precum originalele. Cei doi italieni au făcut 100 de bucăţi cu imprimanta 3D şi aşteaptă alte comenzi.
„Am fost numiţi eroi şi îngeri, dar nu suntem asta. Am văzut medici în spitale care stau treji câte 24 de ore ca să salveze pacienţi. Ei sunt cei incredibili”, a declarat Alessandro Romaioli, angajat al companiei, scrie Mediafax.