Antena 3 CNN Actualitate Doi foști parlamentari și-au luat adio de la PMP și PNL și au trecut la ALDE. Anunțul făcut de Tăriceanu

Doi foști parlamentari și-au luat adio de la PMP și PNL și au trecut la ALDE. Anunțul făcut de Tăriceanu

<1 minut de citit Publicat la 19:25 04 Iun 2018 Modificat la 19:25 04 Iun 2018

Fostul deputat PMP, Ion Tabugan, şi ex liberalul, Mihai Doru Oprişcan, au trecut la ALDE, conform anunțului făcut de șeful partidului, Călin Popescu Tăriceanu. 

''Grupul parlamentar al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) din Camera Deputaţilor anunţă că, începând cu data de 04 iunie 2018, deputaţii Ion Tabugan şi Mihai Doru Oprişcan vor activa în cadrul grupului. Cei doi deputaţi au anunţat în cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor demisiile din partidele în care şi-au desfăşurat activitatea şi că vor activa pe mai departe în grupul ALDE.Prin alăturarea celor doi deputaţi, Grupul parlamentar al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) cuprinde un număr de 17 deputaţi'', informează reprezentanţii ALDE. 

Mihai Doru Oprişcan a fost membru al PNL până în luna martie 2018. Cât despre deputatul Ion Tabugan, el a activat la PMP până în mai 2018. 
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole