Antena 3 CNN Externe Doi copii se jucau prin casă, însă la scurt timp jocul s-a transformat într-unul tragic. Un băiat a fost împușcat mortal de fratele lui

Doi copii se jucau prin casă, însă la scurt timp jocul s-a transformat într-unul tragic. Un băiat a fost împușcat mortal de fratele lui

1 minut de citit Publicat la 20:10 17 Sep 2019 Modificat la 20:10 17 Sep 2019

Cinci copii au fost ucişi sau răniţi de arme de foc în acest weekend în Texas, printre care şi un copil de 4 ani împuşcat mortal de fratele său de 5 ani, informează surse din poliţie şi media americane, relatează AFP. Aceste drame ilustrează încă o dată pericolele armelor de foc în SUA, unde 30% dintre adulţi susţin că deţin cel puţin o armă.

Duminică, în miezul zilei, un băiat de 5 ani a găsit o armă în casa sa din Fort Worth, la vest de Dallas, şi l-a împuşcat mortal pe fratele său de 4 ani, a anunţat poliţia locală.

"În acest stadiu, nu a fost declanşată urmărirea penală" împotriva părinţilor, a precizat purtătorul său de cuvânt, Jimmy Pollozani, într-un e-mail.

Câteva ore mai târziu, un băiat de 6 ani a fost rănit grav în oraşul vecin Arlington, împuşcat şi el probabil de unul dintre fraţii săi.

Mai mulţi copii se jucau într-o cameră când un copil în vârstă de circa zece ani a găsit o armă, a îndreptat-o asupra celui de 6 ani şi a apăsat pe trăgaci, a relatat Christopher Cook, un responsabil al poliţiei din Arlington citat de Dallas Morning News.

Rănit la cap, băiatul este într-o stare critică. O fetiţă de trei ani a fost rănită mai uşor de fragmente de glonţ, relatează ziarul.

Un adolescent prezent în casă a explicat poliţiei că arma îi aparţinea, iar părinţii au negat că ştiu despre acest lucru. Anchetatorii încearcă să stabilească cum şi-a procurat arma.

Tot la Arlington, o fetiţă de opt ani a fost rănită la fese duminică de tirul unei arme semiautomate care fusese furată, relatează tot Dallas Morning News.

Potrivit părinţilor ei, ea s-a aşezat pe armă şi aceasta s-a declanşat. Poliţia încearcă să clarifice scenariul accidentului.

Duminică dimineaţă, o fetiţă de 14 ani, rănită de un glonţ, a fost transportată şi ea la un spital din Fort Worth, precizează canalul CBS, care nu furnizează mai multe detalii. 

Sursă: Agerpres
Etichete: copii baiat tragic Texas
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole