Doi copii s-au înecat într-un canal. Tatăl unuia dintre ei a avut un șoc dublu: ”Am observat o mână a fiului meu și l-am scos din apă”.
Incident tulburător în Republica Moldova, în zona Găgăuzia, din sudul țării. Doi verișori, în vârstă de numai 5, respectiv 7 ani s-au înecat într-un canal al râului Ialpung, pe raza localității Congaz.
Tatăl unuia dintre băieți a declarat că și-a lăsat copilul la bunica joi dimineață, după care a plecat la serviciu, în orașul Comrat. Când s-a întors, bătrâna i-a spus că puștii au cerut voie să plece la joacă împreună cu alți doi prieteni. Doi dintre cei patru copii s-au întors, doi n-au mai apărut, scrie libertatea.ro.