Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi bărbați, răniți după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Suceava

Doi bărbați, răniți după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Suceava

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:17 21 Iul 2023 Modificat la 08:17 21 Iul 2023

Doi bărbați au fost răniți, în noaptea de joi spre vineri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Suceava.

Locomotiva a fost avariată și a fost nevoie de înlocuirea ei.

[GAL layout="3"]

Conform reprezentanților căilor ferate, trenul a avut întârzieri de aproximativ trei ore.

Coliziunea între trenul Interregio Iași - Cluj și un autoturism s-a produs în Câmpulung Moldovenesc, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Citește și: Accident grav pe DN2E în Suceava. Un șofer a murit după o coliziune între un autoturism și un autocamion 

În autoturism se aflau doi bărbați, de 29 și 45 de ani, dintre care unul a rămas încarcerat, fiind în stare de inconștiență.

Al doilea, conștient și cooperant, a fost preluat pentru acordarea primului ajutor medical.

Ulterior, după scoaterea bărbatului încarcerat, ambele victime au fost transportate la spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează ISU Suceava.

Locomotiva a fost avariată și a fost nevoie de înlocuirea ei. Conform reprezentanților căilor ferate, trenul a avut întârzieri de aproximativ trei ore.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole