La data de 2 mai 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au primit două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de către Tribunalul București, pe numele a doi bărbați, în vârstă de 42 de ani, respectiv 54 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt.
Bărbatul de 42 de ani a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată.
Bărbatul de 54 de ani a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată.
Cei doi bărbați s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și au fost transportați la Penitenciarul Craiova, în vederea executării pedepselor privative de libertate.
Potrivit surselor Antena 3, este vorba despre afaceriștii locali Timofte Petre Bogdan și Tomescu Constantin, ambii condamnați în același dosar cu Darius Vâlcov.