Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Dodon, acuzații la adresa lui Traian Băsescu: „A falimentat politic în România, unde este anchetat penal”

Dodon, acuzații la adresa lui Traian Băsescu: „A falimentat politic în România, unde este anchetat penal”

1 minut de citit Publicat la 16:31 26 Iun 2017 Modificat la 16:31 26 Iun 2017

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, a criticat dur declaraţiile lui Traian Băsescu, care l-a numit "pudelul" lui Vladimir Putin, acuzând-l pe fostul preşedinte al României şi clasa politică de la Bucureşti că ar vrea "lichidarea statalităţii moldoveneşti".

Senatorul PMP Traian Băsescu a fost ales, duminică, în funcţia de preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova. 

Preşedintele rus Vladimir "Putin a oferit Republicii Moldova gaze cu 20% mai scumpe decât Germaniei. Acesta este cadoul făcut de Putin pentru Moldova şi Dodon. Deşi Putin are un labrador superb, are nevoie şi de un pudel, de Dodon, ca să-l poarte pe la manifestaţii", a spus Băsescu în cadrul congresului Partidului Unităţii Naţionale.

„Cu privire la comentariile lui Traian Băsescu, pot preciza următoarele: prin declaraţiile şi acţiunile lui Băsescu, care a fost preşedinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la Bucureşti doreşte lichidarea statalităţii moldoveneşti”, a afirmat Igor Dodon luni, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

„Iată de ce eu insist asupra interzicerii prin lege a unionismului şi pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii şi acţiuni de lichidare a statului Republica Moldova. În orice ţară care se respectă există pedeapsă penală pentru aşa activităţi. Există însă un aspect pozitiv în toată această istorie cu Băsescu.

Traian Băsescu obişnuieşte să-şi îngroape proiectele politice pe termen lung. A falimentat politic în România, unde este anchetat penal. La Chişinău au falimentat zgomotos adepţii lui liberali: Ghimpu şi Chirtoacă. La fel de ruşinos vor falimenta actualii unionişti în frunte cu Ana Guţu şi Anatol Şalaru. În Moldova, unioniştii s-au autocompromis de fiecare dată. Aşa va fi şi de acum încolo, inclusiv cu ajutorul unora ca Băsescu”, a spus Dodon.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Republica Moldova
» Citește mai multe din Republica Moldova
TOP articole