Antena 3 CNN Actualitate Documentul care arată ce va face Klaus Iohannis. Ce spune șeful Comisiei de la Veneția

Documentul care arată ce va face Klaus Iohannis. Ce spune șeful Comisiei de la Veneția

<1 minut de citit Publicat la 22:23 04 Iun 2018 Modificat la 22:23 04 Iun 2018

Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea „Sinteza zilei” un document care arată ce urmează să facă președintele Klaus Iohannis, în contextul revocării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Jurnalista Sorina Matei a publicat pe pagina sa de Facebook faptul că în Republica Moldova, președintele Igor Dodon este într-o situație similară cu cea de la București. Igor Dodon are trei suspendări. 

Aceste probleme ajung pe masa Comisiei de la Veneția, iar președintele Comisiei se pronunță cu privire la această speță care este general valabilă.

„Am aflat că Președintele Republicii Moldova a făcut declarații foarte critice care au pus la îndoială judecățile Curții Constituționale și imparțialitatea judecătorilor săi. Aș dori să vă amintesc că într-un stat democratic, guvernat de statul de drept, criticile asupra deciziilor instanței constituționale sunt permise atâta timp cât ele dau dovadă de respect.

În timp ce libertatea de exprimare este o valoare fundamentală într-un stat democratic, deținătorii de funcții publice trebuie să arate reţinere în critica lor. Criticile neadecvate și în special declarațiile amenințătoare împotriva judecătorilor care vizează influențarea deciziilor Curții sunt inadmisibile”, spune Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole