Antena 3 CNN Actualitate Documente CIA declasificate: SUA, interesate de petrolul României după cutremurul din 1977

Documente CIA declasificate: SUA, interesate de petrolul României după cutremurul din 1977

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:57 03 Mar 2017 Modificat la 23:57 03 Mar 2017

După cutremurul din 1977, americanii păreau mai interesați de situație petrolului și gazelor din România decât de altele, cel puțin așa rezultă din unele documente CIA declasificate, potrivit Libertatea.ro. Aceștia trimiteau rapoarte legate de terenurile noastre petroliere și de situația economică a României.

„Pagubele rezultate în urma gravului cutremur care a avut loc în România vineri sunt încă greu de estimat, dar sigur se vor adăuga la situația economică dificilă a țării. Centrele industriale majore și posibil terenurile petroliere și de gaz au fost afectate”, se arată în raportul zilnic trimis în data de 7 martie, potrivit documenteleor declasificate de CIA.

„Dacă această aprovizionare este redusă ca rezultat al cutremurului, mai mult petrol va trebui importat. Balanța financiară a României este deja pe deficit, iar datoria sa în valută deja a ajuns la 3,2 miliarde de dolari. Ceaușescu a mai cerut ajutor financiar din vest și mai mult ca sigur va folosi dezastrul pentru a face referire la cererile trecute legate de bani”, se mai arată în documentele declasificate de CIA.

Citiți continuarea, aici

Etichete: cutremur petrol
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole