Antena 3 CNN Actualitate Cultură Documentarul 'Acasă', povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar

Documentarul 'Acasă', povestea familiei care a trăit 20 de ani în Delta Văcăreşti, ar putea fi nominalizat la Oscar

1 minut de citit Publicat la 11:25 07 Iun 2020 Modificat la 11:25 07 Iun 2020

Regizorul Radu Corniciuc, a fost premiat cu marele trofeu - The Golden Horn - la cea de-a 60 ediție a Festivalului de Film de la Cracovia pentru documentarul „Acasă”, lungmetrajul său de debut.

Regizorul a transmis pe pagina de Facebook a filmului că este „recunoscător, onorat şi fericit” să primească acest premiu. Câştigătorul va fi automat luat în considerare pentru selecţia Oscar.

„Acasă” a avut premiera anul acesta la festivalul Sundance, unde a fost premiat pentru imaginea semnată de regizor împreună cu Mircea Topoleanu. Apoi a câştigat marele premiu la DOK.fest Munchen şi premiul juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic.

Documentarul spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcăreşti, devenind primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit aventura prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în armonie cu natura la traiul plin de provocări din Capitală. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

Filmul a făcut parte dintr-o campanie de strângere de fonduri, coordonată de Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, pentru familiile sărace din România, afectate de criza financiară provocată de coronavirus.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole