Antena 3 CNN Externe Documentul de pe masa summitului Consiliului European | Ce se decide acum

Documentul de pe masa summitului Consiliului European | Ce se decide acum

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 12:32 30 Mai 2022 Modificat la 13:48 30 Mai 2022

Agresiunea militară a Rusiei ar putea avea urmări grave asupra securității alimentare globale, a spus preşedintele Consiliului European, Charles Michel, înainte de începerea Summitului.

Prețurile alimentelor au crescut, iar oamenii din multe regiuni ale lumii vor suferi de foame.

De aceea principala temă de discuţie va fi, astăzi şi mâine, criza alimentară care ar putea lovi nu doar ţările din forul comunitar. Liderii europeni vor căuta soluţii concrete menite să ajute Ucraina să-și exporte produsele agricole, folosind infrastructura Uniunii. Iar România ar putea juca şi ea un rol important în acest plan de asigurare a exporturilor de cereale ale Ucrainei.

Se vorbește despre al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, un pachet mult mai dur care prevede și embargoul asupra petrolului importat din Rusia. 

Discuţiile vor porni de la propunerile recente ale Comisiei Europene din cadrul Planului RePowerEU. Planul prevede diversificarea surselor, a rutelor şi a securităţii aprovizionării cu energie.

Liderii europeni spun că vor continua să pună presiune pe Rusia şi vor discuta noi modalităţi de a sprijini Ucraina, atât economic şi financiar, cât şi umanitar si politic. Va fi discutat inclusiv rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în reconstrucția Ucrainei, după ce războiul se va termina. Preşedintele Volodimir Zelenski va fi prezent la discuţii prin videoconferinţă.

Se vorbește despre un pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 9 miliarde de euro pentru întreg anul 2022.

Nu în ultimul rând, se va discuta şi despre preţurile ridicate la energie, care îi afectează pe toţi locuitorii Uniunii Europeane.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole