Antena 3 CNN Politică DOCUMENT. Cum a fost reorganizat Guvernul României, ce ministere dispar şi ce ministere au fost înfiinţate

DOCUMENT. Cum a fost reorganizat Guvernul României, ce ministere dispar şi ce ministere au fost înfiinţate

Alin Tarnovschi
4 minute de citit Publicat la 18:34 29 Dec 2020 Modificat la 18:34 29 Dec 2020

Ordonanţa prevede că atribuţiile viceprim-miniştrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului, iar cheltuielile necesare desfăşurării activităţii viceprim-miniştrilor fără portofoliu şi a cabinetelor acestora se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Ce prevede OUG 212 privind reorganizarea Guvernului României:

Art.2. - (1) Se înființează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prin reorganizarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, ca urmare a divizării parțiale conform alin.(7).

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului exercită drepturile și îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului român la operatorii economici din domeniul economiei și turismului.

(3) Se autorizează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să inițieze și să aprobe, după caz, toate operațiunile și demersurile necesare pentru înregistrarea acțiunilor deținute de către statul român la companiile și societățile din domeniul economiei și turismului în proprietatea privată a statului și administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4) Reprezentanții statului în adunările generale ale acționarilor la operatorii economici prevăzuți la alin. (2) sunt numiți și revocați prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.

(5) Se autorizează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să mandateze, prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului reprezentanții săi în adunările generale ale acționarilor la operatorii economici prevăzuți la alin. (2) pentru aprobarea modificărilor actelor constitutive ale acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, și pentru efectuarea formalităților de publicitate prevăzute de lege.

6) Finanțarea cheltuielilor legate de aplicarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, la societățile din domeniul economiei și turismului, se asigură din bugetul aferent activității de privatizare al ministerului.

Reorganizarea Guvernului. Ce ministere sunt înfiinţate

(7) Se înființează Ministerul Energiei prin preluarea activităților, personalului aferent și patrimoniului corespunzător din domeniul energiei de la Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, după cum urmează:

a) atribuțiile de instituție publică pentru activitățile din: domeniul producției, transportului, distribuției și furnizării energiei electrice și termice, inclusiv a energiei regenerabile/verzi, hidrogen sau alte surse alternative/neconvenționale de energie; domeniul exploatării, procesării, transportului, distribuției și valorificării resurselor minerale energetice/hidrocarburi, on-shore sau off-shore, cărbune, uraniu, petrol și gaze naturale și derivate ale acestora; domeniul nuclear civil al gestionării deșeurilor radioactive și al managementului apei grele; domeniul întreținerii și verificărilor tehnice periodice al echipamentelor energetice; domeniul eficienței energetice și al pactului ecologic ‘’Green Deal’’, în domeniul energetic;

b) gestionarea schemelor de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice; schema de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare; schema de ajutor de minimis privind finanțarea întreprinderilor mici si mijlocii și domeniului Horeca pentru instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a stațiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare ,,ELECTRIC UP”; schemele privind investițiile în domeniul energetic în scopul atingerii țintelor asumate de România pentru reducerea gazelor cu efect de sera și creșterea eficienței energetice prin utilizarea și gestionarea Fondului de Modernizare și a altor fonduri/instrumente financiare, precum și orice alte scheme de ajutor de stat privind domeniul energiei;

c) toate atribuțiile exercitate de Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri stabilite potrivit actelor normative în vigoare, acordurilor internaționale sau altor acte încheiate potrivit dispozițiilor legale aplicabile și corespunzătoare activităților preluate.

(8) Ministerul Energiei preia și personal din cadrul structurilor suport de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

(9) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Energiei exercită drepturile şi îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului român la operatorii economici și a tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniile prevăzute la alin.(7) lit.a), cu excepția operatorului național de transport de energie electrică și operatorului național de transport gaze naturale .

(10) Se autorizează Ministerul Energiei să inițieze și să aprobe, după caz, toate operațiunile și demersurile necesare pentru trecerea acțiunilor deținute de către statul român pentru toate companiile și societățile cu atribuțiile prevăzute la alin (7) lit. a) în proprietatea privată a statului și în administrarea Ministerului Energiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(11) Reprezentanții statului în adunările generale ale acţionarilor la operatorii economici prevăzuți la alin.(9) sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului energiei.

(12) Se autorizează Ministerul Energiei să mandateze, prin ordin al ministrului energiei reprezentanții săi în adunările generale ale acţionarilor la operatorii economici prevăzuţi la alin.(9) pentru aprobarea modificării actelor constitutive ale acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi pentru efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

(13) Finanțarea cheltuielilor legate de aplicarea de către Ministerul Energiei a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, la societățile din domeniul energiei se asigură din bugetul aferent al activității de privatizare al ministerului.

(14) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale, în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la operatorii economici prevăzuţi la alin.(9), interesele statului vor fi reprezentate, în condiţiile legii, de către Ministerul Energiei.

(15) Procedurile de expropriere în curs de desfăşurare se continuă de către Ministerul Energiei, cu menţinerea valabilităţii actelor şi procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Documentul integral poate fi accesat aici: OUG privind reorganizarea Guvernului

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole