Antena 3 CNN Actualitate Document exploziv. Apropiații lui Kovesi, instalați în puncte-cheie

Document exploziv. Apropiații lui Kovesi, instalați în puncte-cheie

1 minut de citit Publicat la 22:53 15 Sep 2019 Modificat la 22:53 15 Sep 2019

Evoluția Laurei Codruta Kovesi de la "procuror cu trei dosare" la "zeiță cătușelor" a fost posibilă cu ajutorul unor documente interne prin care le ordona procurorilor din subordine cum să ancheteze, pe cine să ancheteze și împreună cu cine să ancheteze. O circulară semnată în 2011 de fostul procuror general al României Laura Kovesi, ne arata că încă de pe vremea când conducea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înainte de a fi pusa șefa la DNA, Kovesi făcuse un obiectiv din prezentarea cu titlu de trofeu a persoanelor inculpate pentru corupție, în funcție de profesiile deținute.

Iar cei care acordau un sprijin important în activitățile procurorilor erau nelipsiții ofițeri de informații ai Serviciului Român de Informații, în fata cărora anchetatorii trebuiau să raporteze. Printre cei pe care Laura Kovesi se baza în instruirea procurorilor s-a aflat și actualul judecător de la Înalta Curte, Horia Valentin Selaru.

 

Documentul pe care Lumea Justiției îl prezinta în integralitate este o circulară ce poarta numărul 677/C/2011 pe care Laura Codruta Kovesi a aprobat-o în calitate de procuror general al României. În cuprinsul acestui document, transmis tuturor parchetelor din țară, sub necesitatea implementării dispozițiilor Codului penal și a Codului de procedură penală (intrate în vigoare în 2014) – nicio vorbă despre protocolul semnat în 2009 de Kovesi cu directorii SRI George Maior și Florian Coldea – procurorul general al României îi informa pe procurori că a dispus organizarea unor întâlniri regionale care urmăreau aplicarea dispozițiilor din noile coduri în următoarele domenii: mica corupție; evaziune fiscală, contrabandă și spălarea banilor; criminalistică; justiție militară; comunicare publică; practică judiciară unitară.

Toate detaliile în materialul de mai jos.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole