Antena 3 CNN Emisiuni Agricool Doctorul din aer: dronele care depistează și tratează bolile plantelor

Doctorul din aer: dronele care depistează și tratează bolile plantelor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:46 27 Mai 2023 Modificat la 17:46 27 Mai 2023

Aparatele sunt tot mai utilizate pentru că eficiența lor e mare și înlocuiesc forța de muncă într-un domeniu și așa deficitar.

Dronele au preluat multe din activitățile agricultorilor. Avantajul mare este că oferă imagini de precizie iar softul încărcat le permite să detecteze problemele din cultură. Pot indica boala de care suferă plantele și, odată stabilit tratamentul, îl și aplică.

Suprafața pe care o monitorizează și autonomia cresc constant pe măsură ce aparatele sunt modernizate.

”Cu drona asta se poate realiza undeva până la maximum 14 hectare pe oră. Dacă e să vorbim de autonomia bateriei, undeva între 10-12 minute partea de zbor, la fel și partea de încărcare, tot de 10-12 minute.

Dacă clientul își cumpără baterii,  n-o să aibă timpi morți din cauza încărcării bateriilor”, spune Mircea Antohi, manager tehnic la o firmă ce comercializează astfel de aparate.

Pentru o astfel de dronă, prețul pachetului de bază pornește de la 20.000 de euro și crește în funcție de necesitățile fermierilor.

Etichete: drone agricultura
Citește mai multe din Agricool
» Citește mai multe din Agricool
TOP articole