Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu a fost revândut unui coleg de partid al primarului sectorului 2, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer joi arestarea preventivă a edilului, informează agerpres.ro.
"La data de 17.12.2008, Radu Loredana Claudia a revândut terenul către (...), persoană apropiată primarului Onţanu Neculai - cei doi erau colegi în cadrul partidului (Neculai Onţanu era la acel moment membru al PSD - n.r.). (...) Relaţia apropiată dintre inculpatul Onţanu Neculai şi beneficiarul final al terenului, care l-a obţinut la un preţ mult inferior valorii reale, confirmă faptul că prin transferul iniţial al dreptului de proprietate s-a urmărit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului sectorului 2", se arată în referat.
Procurorii mai susţin că preţul la care a fost vândut terenul era de şapte ori mai mic decât preţul pieţei.
"Preţul menţionat în contractul dintre Radu Loredana şi (...) este de 400 euro/mp, de şapte ori mai mic decât preţul plătit în aceeaşi perioadă pentru un teren din acelaşi lot şi care avea o documentaţie de urbanism similară şi mai puţin de jumătate faţă de valoarea minimă din Ghidul orientativ (care crescuse la 900 euro/mp la această dată)", se precizează în referatul DNA.
După vânzarea terenului către colegul de partid al lui Onţanu, Loredana Radu a obţinut de la Primăria sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 nivele, care ulterior a şi fost ridicat.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.
"După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către suspecta Radu şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil. În baza acestei solicitări, la 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu", susţin procurorii.
Preţul prevăzut, conform DNA, în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, adică valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (preţ total 250.000 euro).
"În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu, la indicaţia acestuia. Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive", au constatat anchetatorii.
Toma Şutru este acuzat de procurori că, în perioada august - decembrie 2007, în calitate de secretar, pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu într-o modalitate care să faciliteze reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate pe raza sectorului 2, a cerut şi a primit de la acelaşi denunţător, beneficiar al drepturilor litigioase, suma totală de două milioane euro.