Antena 3 CNN Actualitate DNA reacționează în cazul lui Sebastian Ghiță: „A dat dovadă de rea credinţă. El şi-a premeditat fuga”

DNA reacționează în cazul lui Sebastian Ghiță: „A dat dovadă de rea credinţă. El şi-a premeditat fuga”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:42 05 Ian 2017 Modificat la 12:42 05 Ian 2017

DNA a reacţionat pentru prima dată de la izbucnirea scandalului uriaş legat de înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă.

Procurorii susţin că acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane.

Mai mult decât atât, DNA susţine că apariţia înregistrărilor arată că acesta şi-a premeditat fuga.

„Sebastian Ghiţă a dat dovadă de rea credinţă. El şi-a premeditat fuga. Există date şi indicii că a fugit şi s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deşi era supravegheat de trupe speciale, el a reuşit să se ascundă. Dispariţia sa a fost premeditată şi prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiţă, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteţi un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire”, a spus un procuror DNA.

Declaraţiile au fost făcute la Curtea Supremă, în faţa judecătorilor care trebuie să decidă dacă emit mandat de arestare pe numele RTV.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole