Antena 3 CNN Actualitate DNA intervine în scandalul de la TAROM. Mădălina Mezei, fost director general al companiei, chemată luni la audieri

DNA intervine în scandalul de la TAROM. Mădălina Mezei, fost director general al companiei, chemată luni la audieri

1 minut de citit Publicat la 15:26 18 Oct 2019 Modificat la 15:26 18 Oct 2019

Direcția Națională Anticorupție intervine în scandalul de la TAROM. Potrivit unor surse citate de Antena 3, procurorii anticorupție au deschis un dosar penal după ce directorul demis Mădălina Mezei și ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, și-au aruncat acuzații extrem de grave.

Ulterior, Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a anunțat că a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol.

Dăncilă trimite Corpul de control al prim-ministrului la TAROM

Pe de altă parte, premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, "în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media".

Acţiunea de control vizează activitatea din acest an şi are următoarele obiective: verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă la nivelul TAROM SA, privind operarea aeronavelor din flota companiei, precum şi a modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar la TAROM SA.

Comunicatul TAROM privind demiterea Mădălinei Mezei

Potrivit unui comunicat al TAROM, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea TAROM nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti. Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

Etichete: DNA
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole