Antena 3 CNN Actualitate DNA, explicații în cazul medicului Beuran: Arestarea, necesară pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni

DNA, explicații în cazul medicului Beuran: Arestarea, necesară pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni

2 minute de citit Publicat la 15:49 14 Feb 2020 Modificat la 15:49 14 Feb 2020

"În concret, măsura arestării preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, întrucât există riscul ca inculpatul să interacţioneze cu alte persoane implicate în cauză (martori) şi să încerce să îi influenţeze pe aceştia. De asemenea, există riscul ca inculpatul să şteargă urmele infracţiunii şi/sau să ascundă mijloace de probă. Se va observa că inculpatul este o persoană deosebit de influentă în domeniul medical şi universitar şi, drept urmare, îşi poate exercita această influenţă asupra diferitelor persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea faptelor sau care sunt implicate în săvârşirea acestora", menţionează procurorii anticorupţie în referat.

Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu

Potrivit DNA, arestarea preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere funcţiile importante pe care le deţine.

"Măsura arestării preventive se impune şi în vederea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat, date fiind funcţiile pe care le deţine, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă şi din interceptări, la săvârşirea unor noi fapte de corupţie. În egală măsură, măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere că inculpatul deţinea/deţine importante calităţi şi funcţii publice, iar prin exemplul său şi prin practica pe care o promovează, decredibilizează sistemul medical şi universitar şi alterează valorile care ar trebui să guverneze acest domeniu", precizează procurorii anticorupţie.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs. 

Medicul Beuran, primele declarații după ce a ieșit din Arestul Central: "Vă rog să mă lăsați să mă odihnesc"

Sursă: Agerpres
Etichete: DNA Mircea Beuran
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole