Antena 3 CNN Actualitate Bombă aruncată de DNA: Se cere arestarea a patru afaceriști extrem de influenţi

Bombă aruncată de DNA: Se cere arestarea a patru afaceriști extrem de influenţi

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:19 10 Mar 2016 Modificat la 16:19 10 Mar 2016

DNA cere arestarea a patru oameni de afaceri, israelieni, extrem de influenţi, în dosarul de retrocedare în care este vizat şi Prinţul Paul.

Printre aceştia se numără şi Tal Silberstein, consultant politic care a lucrat în ultimii ani cu PSD, PDL, dar şi cu Traian Băsescu.

În ordonanța procurorilor se arată că începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus împreună cu inculpații Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) și alte persoane, au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și prin traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

Procurorii au înaintat Curții de Apel Brașov referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpaților Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz și Moshe Agavi, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatelor de arestare preventivă.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole