Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz, din partea Senatului, pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea, în dosarul fostului şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, Nicolae Gheorghe.
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă într-un comunicat de presă, că “a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu.”
Procurorii au solicitat urmărirea penală a lui Gabriel Oprea în dosarul lui Nicolae Gheorghe, fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.).
În solicitarea către Senat, procurorii arată că “la data de 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul suspecţilor Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Pavel Gabriel-Nicolae, şef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”.
În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8.
Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, achiziţionarea autoturismului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale care limitează astfel de investiţii din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, mai susţin procurorii.
Fostul șef DIPI, Nicolae Gheorghe, este urmărit penal. Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat, este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată.