Antena 3 CNN Actualitate DNA a dispus clasarea faţă de fostul procuror general Tiberiu Niţu în dosarul morţii poliţistului Gigină

DNA a dispus clasarea faţă de fostul procuror general Tiberiu Niţu în dosarul morţii poliţistului Gigină

2 minute de citit Publicat la 16:57 02 Mai 2018 Modificat la 16:57 02 Mai 2018

Procurorii DNA au dispus clasarea faţă de Tiberiu Niţu, la data faptelor procuror general al României, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în dosarul privind accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, în dosar s-a mai dispus clasarea faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, precum şi faţă de Adrian Corcodel, angajat al societăţii General MPM Impex SRL, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și: Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă

"Cu privire la faptele de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii), pe parcursul urmăririi penale a apărut Decizia nr. 406/2017 a Curţii Constituţionale care a dus la abrogarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, în sensul că doar încălcarea acelor atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară (lege ori ordonanţă a Guvernului) poate constitui element material al infracţiunii de abuz în serviciu, nu şi încălcarea unor alte acte normative, cum sunt hotărârile Guvernului. Având în vedere că, în situaţia de faţă, dispoziţiile legale încălcate au fost cele prevăzute de art. 223 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia de drumurile publice, Regulament care a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006, aşadar sunt din legislaţia secundară (hotărâre a Guvernului), în cauză nu mai sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care cu privire la aceste infracţiuni urmează a se dispune clasarea faţă de Oprea Gabriel şi Niţu Tiberiu-Mihail", se precizează în comunicat.

În cazul lui Adrian Corcodel, procurorii au concluzionat că nu poate fi făcut responsabil de producerea accidentului deoarece nu a fost pregătit corespunzător pentru sarcinile pe care trebuia să le îndeplinească în cadrul firmei.

"Faţă de modalitatea total defectuoasă în care s-a realizat, în cadrul persoanei juridice inculpate General MPM Impex SRL, pregătirea profesională a lui Corcodel Adrian cu privire la modalitatea în care trebuia concepută şi realizată semnalizarea rutieră, ţinând cont şi de pregătirea sa profesională, aceea de dulgher, nu se poate reţine culpa acestuia în producerea accidentului rutier", se menţionează în comunicat.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier ce a determinat decesul poliţistului Bogdan Gigină. În acelaşi dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată a societăţii General MPM Impex SRL şi a administratorului acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursă: Agerpres
Etichete: Tiberiu Niţu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole