Antena 3 CNN Sport Tenis Djokovic, prima imagine cu tenismenul aflat în carantină după ce i s-a refuzat viza

Djokovic, prima imagine cu tenismenul aflat în carantină după ce i s-a refuzat viza

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:09 06 Ian 2022 Modificat la 17:19 06 Ian 2022

Numărul unu mondial în tenis, Novak Djokovic, rămâne în carantină într-un hotel din Melbourne până luni, când cazul său va fi examinat din nou de instanţă. Avocatul său are termen până sâmbătă la ora 14 ca să aducă noi dovezi că scutirea medicală pentru vaccinare a sportivului este validă.

Novac Djokovic obţinuse iniţial acceptul celor de la Australian Open pentru a participa la turneu deşi nu a fost vaccinat anti-COVID. Ajuns însă în ţară, el a fost interogat nouă ore pe aeroport, apoi i s-a negat accesul. Motivul ar fi că echipa sa a aplicat pentru tipul greşit de viză.

”În ceea ce îl priveşte pe domnul Djokovic, regulile sunt reguli şi nu există cazuri speciale. Regulile sunt reguli. Forţele de frontieră şi-au făcut treaba, intrarea cu viză necesită dubla vaccinare sau o examinare medicală. Mi s-a spus că o asemenea scutire nu-şi avea cazul şi în consecință, el se supune aceloraşi reguli ca oricine altcineva”, a spus Scott Morrison, prim-ministrul Australiei.

Situaţia a stârnit un scandal internaţional. Preşedintele Serbiei i-a transmis lui Novac Djokovic că este susţinut întreaga ţară.

Aleksandar Vucic, Președintele Serbiei a declarat: ”Tocmai am terminat o conversație telefonică cu Novak Djokovic. I-am spus că toată Serbia este alături de el și că autoritățile noastre iau toate măsurile pentru a opri hărțuirea celui mai bun tenismen din lume în cel mai scurt timp posibil. În conformitate cu toate normele internaționale, Serbia va lupta pentru Novak.

Spaniolul Rafael Nadal, aflat în Australia, tot pentru turneul de la Melbourne, a declarat "Fiecare este liber să facă propriile alegeri, dar în spatele lor există consecinţe. Evident, nu-mi place situaţia. Pe de o parte, îmi pare rău pentru el. Dar, pe de altă parte, ştia condiţiile de luni de zile. El a ales".

Potrivit staff-ului său, Djokovic are o scutire emisă de o comisie independentă de experți medicali, care atestă că vaccinul anti-COVID îi dă reacții adverse puternice și acesta este motivul pentru care nu s-a imunizat.

Turneul de la Melbourne începe pe 17, iar Djokovic a câștigat anterior turneul de nouă ori. 

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole