Antena 3 CNN Life DJ Avicii va avea un spațiu memorial și un muzeu în Stockholm: Ce spune familia despre decizia autorităților locale

DJ Avicii va avea un spațiu memorial și un muzeu în Stockholm: Ce spune familia despre decizia autorităților locale

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:40 12 Feb 2021 Modificat la 11:40 12 Feb 2021

Situl memorial va fi un spaţiu în care vizitatorii vor putea să se odihnească pentru o vreme şi să mediteze pentru a-şi regăsi liniştea şi pacea sufletească.

De asemenea, noul spaţiu "va aduce un omagiu acelora care ne-au părăsit mult prea devreme din cauza afecţiunilor mintale", a declarat Andrea Hedin, preşedinta consiliului local din districtul Ostermalm, care urmează să avizeze proiectul.

Andrea Hedin, a mai spus că este importantă eliminarea din societate a stigmatului asociat bolilor mintale în rândul tinerilor.

Spatiul va fi amplasat în districtul unde fostul muzician s-a născut, şi-a petrecut copilăria şi a mers la şcoală.

DJ-ul Avicii, al cărui nume real era Tim Bergling, a murit în Oman, în aprilie 2018, la vârsta de 28 de ani. Acesta s-a sinucis pe fondul unei depresii profunde, lăsând milioane de fani din toată lumea îndurerați și șocați.

Tatăl lui, Klas Bergling, a declarat că familia sa este "bucuroasă şi recunoscătoare pentru decizia de a înfiinţa un sit memorial pentru Tim".

În acest an, tot în Stockholm, se va deschide Muzeul "Experiența Avicii"

Știrea vine la scurt timp după planurilor anunțate anterior de deschidere a muzeului Avicii, care va cuprinde suveniruri, fotografii și videoclipuri nemaivăzute, precum și muzică publicată și nepublicată a DJ-ului.

Programat să se deschidă în 2021, muzeul „Avicii Experience” va urmări viața lui Bergling „de la un tocilar de muzică elitist, la un celebru superstar, de la camera sa de copilărie, până la studioul din Los Angeles unde a început totul, unde au fost create cele mai mari hituri”

DJ-ul Avicii a devenit celebru graţie unor piese precum "Levels", "Sunshine" şi "Wake Me Up". Artistul suedez renunţase la turnee şi la concerte live în 2016, dar a continuat să înregistreze muzică şi să lucreze ca producător muzical.

Părinţii lui au creat o fundaţie dedicată sprijinirii organizaţiilor care se bazează pe cercetări ştiinţifice pentru a determina şi preveni cauzele sinuciderilor, în special în rândul tinerilor.

Dezvăluire șocantă despre ultimele clipe din viața lui DJ Avicii

Dezvăluire șocantă despre ultimele clipe din viața cunoscutului DJ suedez Avicii. Acesta a murit în urma unei hemoragii puternice, după ce s-a tăiat singur cu un ciob de sticlă, arată un raport al autorităților citat de TMZ. Asta înseamnă că muzicianul a sângerat până în ultima clipă.

Raportul, care a fost obținut de publicația americană ”pe surse”, vine după ce Avicii a fost găsit mort în apartamentul său din Muscat, Oman.

La sfârșitul lunii aprilie 2018, familia sa a făcut publică o scrisoare deschisă în care arată că muzicianul în vârstă de 28 de ani ”nu a mai putut continua și voia pace”.

”Dragul nostru Tim a fost un căutător, un suflet artistic fragil care căuta răspunsuri la întrebările existenţiale ale vieţii.

A vrut să găsească un echilibru în viaţă pentru a fi fericit şi pentru a putea să facă ceea ce iubeşte cel mai mult – muzică… N-a mai putut continua, a vrut să-şi găsească pacea”, a scris familia artistului într-un comunicat.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole