Antena 3 CNN Externe Distrugător american, vizat de un atac cu rachete din Yemen

Distrugător american, vizat de un atac cu rachete din Yemen

1 minut de citit Publicat la 09:55 10 Oct 2016 Modificat la 09:55 10 Oct 2016

Un distrugător american a fost vizat duminică de un atac cu rachete eşuat dinspre teritoriul Yemenului, controlat de rebelii houthi, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al marinei SUA, căpitanul Jeff Davis, indicând că două rachete, lansate cel mai probabil de pe teritoriul Yemenului, nu au reuşit să lovească nava.

"USS Mason a detectat într-o perioadă de 60 de minute două rachete apropiindu-se, în timp ce se afla în Marea Roşie, în largul coastei Yemenului. Ambele rachete au căzut în apă, fără să atingă nava", a declarat căpitanul Davis, subliniind că nava nu a fost afectată şi niciun marinar nu a fost rănit.

În opinia experţilor militari, rachetele au fost lansate dinspre teritoriul yemenit controlat de rebelii houthi, sprijiniţi de Iran.

La 8 octombrie, cel puţin 155 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui bombardament al coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită asupra unei ceremonii funerare în capitala ţării Sanaa.

Divizat între partea de nord, dominată de rebelii houthi, şi cea de sud, favorabila preşedintelui ales legal Abd Rabbo Mansour Hadi (refugiat la Aden după căderea capitalei Sanaa), Yemenul este scena unui război prin procura între cele două mari puteri regionale, Iranul şiit şi Arabia Saudita sunnită, confruntare ce riscă să conducă la dezintegrarea Yemenului, ce s-a reunificat în anul 1990.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole