Antena 3 CNN Coronavirus Distanțarea socială de 2 metri este insuficientă. Avertismentul experților

Distanțarea socială de 2 metri este insuficientă. Avertismentul experților

<1 minut de citit Publicat la 15:00 21 Mai 2020 Modificat la 15:00 21 Mai 2020

Cercetările au arătat că picăturile de salivă pot călători mai mult de cinci metri în cinci secunde, dacă există o ușoară briză, de aproximativ 4 km/h.

Profesorul Dimitris Drikakis, unul dintre autorii studiului publicat în revista Physics of Fluids, a declarat că adulții mai scunzi și copiii ar putea avea un risc mai mare de a se infecta, doarece sunt mai aproape de traiectoria picăturilor.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat simulările computerizate ale modului în care tusea ar determina ca picăturile de salivă să se miște prin aer, ținând cont de modul în care se dispersează și de interacțiunile moleculelor de salivă și aer.

Oamenii de știință au ținut cont, de asemenea, și de efectele umidității și temperaturii aerului din jur.

„Fără viteza vântului, picăturile cad la pământ la mică distanță de persoana care expiră sau tușește. Prezenta analiză arată că intervalul nu poate depăși distanța de un metru”, au declarat autorii studiului.

”La o viteză a vântului între 4 km/h  și 15 km/h, am constatat că picăturile de salivă pot călători pe distanțe de până la șase metri, cu concentrații descrescătoare, în direcția vântului. Constatările noastre implică faptul că, în funcție de condițiile de mediu, distanța socială de doi metri poate să nu fie suficientă", scrie sciencefocus.com.

Etichete: distanta
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole