Antena 3 CNN Actualitate Disperarea unui preot nemulţumit de judecata BOR: „În ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”

Disperarea unui preot nemulţumit de judecata BOR: „În ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:33 24 Noi 2018 Modificat la 11:33 24 Noi 2018

După 12 ani de preoţie, un slujitor al Domnului din judeţul Constanţa a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti. Totul a început după ce bărbatul a fost implicat într-un straniu accident de circulaţie în anul 2015.

Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.

Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris în urmă cu cinci zile o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă.

„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.

Sursa: adevarul.ro

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole