Antena 3 CNN Actualitate Dispariții misterioase. Studentele Angelika și Maria, căutate în întreaga țară

Dispariții misterioase. Studentele Angelika și Maria, căutate în întreaga țară

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:42 13 Mai 2023 Modificat la 09:42 13 Mai 2023

Angelika Maurer, în vârstă de 25 de ani, a dispărut la începutul lunii februarie, însă nu a fost găsită până în prezent.

Studentă la Teologie, Angelika nu ținea legătura cu familia, iar fratele ei a aflat abia după o săptămână că este dispărută, când a fost contactat de către profesorii de la facultate, care i-au spus că tânăra nu a mai ajuns la cursuri.

Polițișii din Sibiu au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, care o arată pe tânără cum pleacă de la căminul studențesc și se îndreaptă spre Pădurea Dumbrava.

Sute de polițiști și voluntari au cercetat întreaga pădure, însă au reușit să găsească doar câteva obiecte personale ale tinerei.

Citește și: Ea este Maria, studenta la Litere dispărută de acasă! Dacă ați văzut-o, sunați imediat la 112

În urmă cu patru zile, Maria, o tânără studentă la Litere în Iași, în vârstă de 20 de ani, a fost dată dispărută.

Tânăra le-a spus părinților că merge la facultate, însă unei prietene i-a mărturisit că va lipsi o perioadă, fără să ofere alte infomații.

Persoanele care dețin și pot oferi informații cu privire la cele două tinere sunt rugate să apeleze la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de Poliție.

Etichete: studente dispărute
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole