Antena 3 CNN Life Disneyland se pregăteşte de redeschidere după mai bine de un an de când a fost închis

Disneyland se pregăteşte de redeschidere după mai bine de un an de când a fost închis

După mai bine de un an de când a fost închis, Disneyland se pregăteşte de redeschidere.

de Alexandra Ionescu    |   

Parcul se va redeschide oficial pe 30 aprilie, iar fanii au aşteptat ore întregi pentru a-şi face rezervare online.

Dar lucrurile nu vor fi la fel ca înainte de pandemie. Capacitatea va fi limitată la 25%, iar biletele sunt disponibile doar pentru rezidenţii din California, aceştia trebuie să facă dovada domicilului. 

Fanii care au s-au logat pe site-ul Disneyland au aşteptat ore întregi pentru a putea cumpăra bilete şi a face rezervări în avans. 

Măştile şi distanţarea socială sunt obligatorii, iar paradele, focurile de artificii şi îmbrăţişările vor fi interzise. 

Capacitatea maximă a parcului Disneyland? Nu există o cifră oficială, dar în 2019, 51.000 de oameni au gustat zilnic din distracţiile oferite de acesta.

Disneyland nu este singurul parc de distracţii din California care revine la viaţă: Six Flags, Universal Studios şi alte parcuri s-au deschis luna aceasta.

Subiecte în articol: disneyland COVID-19 pandemiei
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile