Antena 3 CNN Actualitate Discuții cruciale la Guvern după slaba colectare la buget. Sorin Grindeanu: „O să fac evaluări. Fiecare ministru este monitorizat”

Discuții cruciale la Guvern după slaba colectare la buget. Sorin Grindeanu: „O să fac evaluări. Fiecare ministru este monitorizat”

2 minute de citit Publicat la 11:14 27 Mar 2017 Modificat la 11:14 27 Mar 2017

Update: Premierul Sorin Grindeanu a vorbit despre întâlnirea cu ministrul Finanţelor şi cu reprezentanţii ANAF despre stadiul încasărilor la buget. Acesta a susținut că a fost o ședință normală de lucru.

E o întâlnire obișnuită de lucru, eu am spus că o să am aceste întâlniri săptămânal pe două domenii: pe ceea ce înseamnă ANAF și Ministerul Finanțelor și un alt domeniu, cel al fondurilor europene, unde monitorizez progresul pe care îl facem. E o întâlnire obișnuită de lucru, m-au informat care e stadiul implementării celor 14 măsuri, termenul e jumătatea lunii aprilie. (...) O să văd apropo de măsurile pe care trebuie să le ia, nu doar ANAF, împreună cu Ministerul Finanţelor, facem evaluări. Nu pot să speculez zvonuri. Zvonurile acestea nu au plecat de la guvern şi nici n-o să fac acest lucru, dar fiecare din aceşti miniştri sunt monitorizaţi apropo de cum implementează planul de guvernare şi o să facem evaluări atunci când e cazul. Dacă facem prima jumătate a lunii martie 2017, față de 2016, lucrurile stau foarte bine. Mult peste un miliard jumătate. O să tragem linie pe 31 și vom vedea cum va fi”, a declarat Sorin Grindeanu.

Știre inițială: Premierul Sorin Grindeanu discută cu ministrul Finanţelor şi cu reprezentanţii ANAF despre stadiul încasărilor la buget. Au avut loc mai multe discuţii pe această temă şi chiar a fost făcut un plan de măsuri pentru a colecta mai mulți bani.

Premierul Sorin Grindeanu și reprezentanții Ministerului Finanțelor au convenit la începutul lunii martie 14 măsuri pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor. Şeful Executivului a afirmat că ANAF a prezentat un set de 14 măsuri, "care vor fi comunicate public și care vor conduce la o îmbunătățire a activității ANAF".

Până la acel moment, un comunicat al Guvernului emis după întâlnirea de lucru la care au participat secretarul de stat Ionuț Mișa și Bogdan Nicolae Stan, președinte al ANAF, anunță doar 6 dintre cele 14 măsuri agreate, " cu implementare până la data de 15 aprilie 2017":

-Consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor și completarea corectă a declarațiilor fiscale;

-Îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plății eșalonate a obligațiilor fiscale, în cazul în care nu-și pot plăti la timp taxele și impozitele. Această soluție permite acordarea unor facilități cum ar fi anularea penalităților de întârziere, în cazul finalizării eșalonării;

-Extinderea Serviciului "Spațiul Privat Virtual" la persoanele juridice și la alte entități fără personalitate juridică;

-Flexibilizarea modalității de poprire pe conturi în cazul contribuabililor care sunt executați silit, astfel încât suma blocată să nu depășească datoria către ANAF;

-Inițierea de acțiuni de control în domeniul comerțului on-line;

- Intensificarea controlului în scopul identificării contribuabililor care înregistrează în evidențele contabile facturi false.

În același comunicat, Guvernul anunță că, în perspectivă, "este avută în vedere îmbunătățirea relației dintre Fisc și contribuabili, prin aplicarea reglementărilor ce vor fi incluse în noua lege a prevenției", proiect aflat acum într-o etapă avansată de elaborare în cadrul unui grup de lucru interministerial.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole