Antena 3 CNN Politică Discursul integral al lui Liviu Dragnea la congresul PSD

Discursul integral al lui Liviu Dragnea la congresul PSD

33 minute de citit Publicat la 15:00 10 Mar 2018 Modificat la 15:00 10 Mar 2018

"Doamnelor și domnilor președinți, stimați invitați, excelențele voastre, dragi delegați, doamnelor și domnilor, Vă mulțumesc pentru prezența de azi. Ar trebui, poate, să ne vedem mai des la congrese, ca să nu uităm cât de mulți suntem. Înainte de toate, vreau să spun de ce ne aflăm astăzi aici, la acest congres extraordinar.  Care sunt motivele? Sunt mai multe. Răspunsul e ceva mai lung și ne privește nu doar pe noi, cei din PSD, ci pe toți cetățenii acestei țări.

Primul motiv:

Ne aflăm la capătul primului an de guvernare a coaliției majoritare PSD - ALDE, și se impune un bilanț. E nevoie de concluzii politice și economice, pe care societatea le așteaptă, și pe care noi, cei care guvernăm, trebuie să le formulăm. Trebuie să prezentăm rezultatele programului de guvernare întemeiate pe datele oficiale, adunate de INS, și nu pe emisiunile de seară de la televiziuni, unde adversarii noștri spun tot ce le trece prin cap.

E nevoie să dăm un răspuns real, măsurabil, verificabil, adevărat.

Al doilea motiv:  Avem un nou guvern și e important să găsim calea prin care această echipă va îndeplini până în 2020 programul de guvernare.

Al treilea motiv:  Vedem cu toții că dezbaterile din spațiul public au căpătat o violență extremă, care blochează evoluția dialogului despre drepturi, valori și libertăți, care sufocă societatea și o dezbină. Această situație este consecința unei lupte - uneori vizibile, alteori nu -, între forțele democratice, care vor să exercite legitim puterea, și instituții și oameni care se substituie democrației.

 La nivelul clasei politice, al presei, al societății civile, al mediului de afaceri, al câtorva instituții publice și, într-o oarecare măsură, al publicului, atmosfera e deteriorată de ură, de suspiciune, de conflict. În cazul legilor justiției, acest conflict se duce între noi care vrem să aducem legislația în normalitatea secolului XXI, și adversarii noștri, care insistă să păstreze rețelele ilegale de exercitare a puterii.

Între noi, care vrem sa modificam niște legi care uzurpa drepturi și libertăți fundamentale și cei care vor sa continue aceste abuzuri. Și vreau să știu dacă vreți să continuăm acest proces.

Al patrulea motiv: Vreau sa stabilim azi niște direcții clare de acțiune pentru a Re-Uni România, pentru o dezvoltare pe termen lung si pentru a decide prioritățile României.

Al cincilea motiv: Pentru a avea în conducerea partidului o reprezentare echilibrată a tuturor regiunilor din România și paritate între femei și bărbați.

Al șaselea motiv: Pentru a spune apăsat cum vedem noi România, și ideile în care credem.

Al șaptelea motiv: Pentru a ne încărca cu încredere și curaj unii de la alții.

Al optulea motiv: Pentru a spune ce înseamnă pentru noi Centenarul Marii Uniri și ce facem pentru asta. Și veți vedea astăzi 100 de obiective pentru România.

Înainte de Marea Unire din 1918, clasa politică și societatea, chiar dacă răvășite de suferință, au știut să treacă peste dezbinare, ură și conflict. Au înțeles, acum 100 de ani, că o țară n-are voie să-și rateze momentul de grație, că trebuie să-și înțeleagă destinul și să-și făurească viitorul cu energia tuturor cetățenilor ei.

Iată-ne azi, la un secol de la acele evenimente, într-un blocaj politic triplu: de viziune, de voință și de acțiune. Eu cred că e momentul să rupem acest blocaj, să ne găsim resursele de inteligență și voință și să redăm acestei națiuni pofta de istorie, dorința de modernizare, nerăbdarea de a merge înainte cu pași mari.

Avem o ocazie pe care nu trebuie s-o pierdem. Centenarul e un prilej simbolic, încărcat de emoție și de învățături. Istoria ne trage de mânecă și ne indică drumul, iar noi am face bine să nu stăm cu mâinile încrucișate.

Mobilizarea politică națională de acum 100 de ani și solidaritatea în jurul unui țel comun au făcut din România o țară mai mare și mai puternică. Avem în față un model de acțiune. Să-l urmăm. Altminteri, vom rămâne îngropați în micul nostru război de la știrile de seară.

De aici pornește, dealtfel, și nevoia ca PSD să-și definească, urgent, politica de viziune națională, de clarificare a suveranității și a aspirațiilor europene și nord-atlantice, de dezvoltare și modernizare a țării în acord cu tradițiile ei.

Dragi colegi,

România este un stat suveran. Asa scrie în Constituție.

În schimb, atunci când oameni politici, șefi de instituții sau voci cunoscute ale societății își sabotează cu bună știință țara prin declarații antiromânești sau prin acțiuni servile îndreptate împotriva intereselor noastre globale și naționale, pierdem suveranitate, pierdem independență, pierdem demnitate și pierdem respectul celorlalte state fără a câștiga nimic în loc. Defăimarea propriei țări prin minciună e o faptă gravă, care expune România la riscul unor sancțiuni, al unor întârzieri și al pierderii unor avantaje.

Atacul asupra propriei țări e o insultă la adresa tuturor românilor și trebuie să înceteze. Suveranitatea României e mai prețioasă decât lupta internă pentru putere și de aceea e nevoie s-o protejăm prin legi explicite, dezbătute și votate în parlament.

Cu un respect sincer și îndatorat față de statele occidentale, care au contribuit și contribuie la modernizarea noastră ca națiune, ca economie, ca societate și ca stat, afirm că desenul suveranității românești trebuie făcut în România, nu în afara țării.

Noi ca nație vom fi respectați dacă nu vom confunda bunele relații cu servilismul.

Sa vorbim acum despre câteva obiective importante:

Un capitol major al politicii naționale a PSD este reconstrucția capitalului uman.

De exemplu, între 2007 și 2014, în timp ce politica își vedea de luptele ei oarbe, din România au plecat peste 3 milioane de români.

E cea mai costisitoare pierdere suferită de stat, de economie și de societate în ultimii 27 de ani. Este o pierdere pe care noi, prin programul de guvernare, am început s-o limităm prin creșterea veniturilor populației.

Dar fără un efort național conjugat, fără un program de repatriere substanțial, fără o ofertă socială convingătoare și fără un pachet de legi dedicat, compatrioții noștri nu se vor opri și nu se vor întoarce.

Tocmai de aceea, PSD va iniția în regim de urgență aceste măsuri și acțiuni. România are nevoie, în următorii zece ani, de cel puțin jumătate din forța de muncă și din inteligența pierdute, iar noi ne angajăm să-i satisfacem această nevoie.

Un alt exemplu, demografia.

Privind spre viitoarele generații, e vital ca statul român să încurajeze natalitatea într-o formă concretă și programatică. Demografia are nevoie de politici dedicate. Mai mult ca niciodată, România are nevoie de copii, are nevoie de mame și de tați, iar pentru asta statul e obligat să ofere condiții generoase de stimulare a natalității. Creșterea populației e o problemă pe care toate statele civilizate o abordează cu măsuri concrete, cu prime sociale și economice. PSD va lansa un program de încurajare a natalității, un program care să dea curaj și garanții substanțiale viitorilor părinți. România e țara copiilor noștri, iar acești copii merită toată atenția pe care le-o putem da.

Firmele românești.

E nevoie să protejăm, să încurajăm și să respectăm cu adevărat capitalul privat românesc. An de an, lună de lună, zi de zi, capitalul românesc pierde o luptă inegală în fața capitalului străin.

Nematurizat, neconsolidat, vânat de politica de taxe a ultimelor două decenii, discriminat la licitațiile de stat și speriat de instituțiile de anchetă, capitalul românesc e incapabil să construiască o contrapondere locală, stabilă și loială în fața capitalului speculativ, mobil și greu taxabil, cu origine în afara țării.

Legislația economică și practicile instituțiilor de control care au permis discriminarea capitalului românesc trebuie și vor fi modificate rapid, așa încât, băncile și marile companii cu capital majoritar românesc să nu mai fie o raritate.

 Un alt capitol important al politicii naționale a PSD se referă la recuperarea esenței democratice a societății. Drepturile și libertățile cetățenești, încălcate ani la rând prin nesocotirea Constituției - mă refer aici la supravegherea ilegală a cetățenilor acestei țări, făcută în afara legii, prin instituții de forță care nu au avut și nu au acest drept - trebuie restaurate. La fel, mecanismele de control al instituțiilor de forță care s-au dovedit în repetate rânduri prea aproape de abuz și prea departe de lege, trebuie revizuite. Dezvăluirile apărute în ultimii ani în presă și în comisiile parlamentare de anchetă au arătat modul ilegal și nelegitim prin care instituții nedemocratice s-au substituit celor democratice.

Am aflat cu toții că Statul Paralel a infiltrat nu numai clasa politică, ci și media, și societatea civilă, și mediul de afaceri, așa încât, astăzi e greu de înțeles care dintre vocile care strigă în public este sinceră și care e falsă.

Trebuie să înțelegem că dezbaterea pe legile justiției a ajuns la acest nivel de adversitate tocmai din aceste cauze, tocmai pentru că în spatele conservatorilor, a celor care se opun oricărei modificări raționale, stau beneficiarii sistemului ilegal de putere.

Ei bine, această dezbatere își va urma cursul, fiindcă e un pas modernizator al societății.

Noi vom merge înainte. Cu o deschidere fără precedent către transparență, parcurgând toate etapele constituționale, cu o dezbatere largă în parlament, reforma legilor justiției și a codurilor penal și civil va continua după un calendar strict.

În paralel, PSD va iniția procesul de reașezare constituțională și funcțională a instituțiilor nedemocratice care și-au uitat rostul și locul în societate. Legile de funcționare a serviciilor secrete vor fi actualizate după standardele de transparență și proporționalitate a omoloagelor europene.

Comisiile parlamentare de anchetă își vor finaliza concluziile în cel mai scurt timp posibil, iar concluziile lor vor fi fructificate atât judiciar, acolo unde e cazul, cît și prin îmbunătățirea cadrului legislativ privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului.

PSD vrea ca cetățenii acestei țări să nu mai fie supravegheați ilegal sau arestați fără motive bine întemeiate. Vreau ca atunci când spunem stat de drept să înțelegem prin asta "domnia legii", pentru că asta înseamnă “Rule of law”, nu "domnia instituțiilor", și nici "domnia unor șefi". Iar când spunem "nimeni nu e mai presus de lege" să avem siguranța că nu suntem luați în râs de un alt Portocală sau de șefii lui.

Politica de Apărare

Politica națională de apărare cuprinde, în viziunea PSD, respectarea cu onoare a angajamentelor militare luate în fața partenerilor noștri. Noi, și nu altcineva, am hotărât să alocăm 2% din PIB pentru Apărare și am îndeplinit acest angajament.

Dar vrem sa se producă o parte cât mai mare din echipamentele militare în România.

Politica externă

Perspectiva națională a PSD asupra politicii externe a României vine să completeze liniile deja cunoscute. În plus, vom întări parteneriatul strategic cu SUA, dezvoltând puternic și componenta economică. Vrem sa construim relații speciale de cooperare economica și în domeniul industriei de apărare cu Germania, Franța și Marea Britanie. Trebuie să abordăm cu curaj și pragmatism uriașul potențial de cooperare economica și investițională cu China. De asemenea vom folosi la maxim potențialul mare de dezvoltare pe care îl poate avea o cooperare pragmatica cu tarile din regiunea noastră, în special Bulgaria, Serbia, Ungaria. Vom folosi cu inteligență deschiderea din ce în ce mai mare pe care o are statul Israel față de noi.

 În acest context, îi cer ministrului de Externe să facă rapid Primului Ministru și Președintelui propunerea pentru ambasadorul României în această țară.         

Vom menține coordonatele europene și nord-atlantice, parteneriatele strategice, dar vrem o nouă dimensiune economică în activitatea diplomatică. Vrem ca întreaga rețea a ambasadorilor, consulilor și a atașaților comerciali să se orienteze spre obiective măsurabile economic. Vrem o cuantificare a performanței externe nu doar prin contacte politice, ci și prin contracte semnate, prin deschiderea de piețe noi și de noi rute comerciale. Diplomația înseamnă o corporație externă prezentă în peste o sută de țări, cu un potențial uriaș, pe care e cazul să începem să îl folosim.

E cazul să ne ocupăm serios, prin Ministerul de Externe, prin ministerele economiei și comerțului și prin întreaga noastră rețea diplomatică, de redeschiderea piețelor pierdute de România după 1990, pe continentul asiatic și african, în Orientul Apropiat și Mijlociu. Vrem să recuperăm tot ceea ce au reușit alții să ne ia.

Și în acest context, le solicit ferm Ministrului de Externe și Ministrului Comerțului să prezinte în fața Premierului și a Coaliției de guvernare o analiză în care sa vedem ce avantaje a avut statul roman de pe urma activității șefilor de misiuni diplomatice și a atașaților comerciali.

 O atenție specială vom acorda relațiilor cu Republica Moldova. Vom intensifica sprijinul acordat Republicii Moldova, prin susținerea fermă a apropierii de UE și de România. Suntem încrezători că într-un orizont nu foarte îndepărtat R. Moldova va fi alături de România în familia europeană

Un alt obiectiv major va fi amplificarea cooperării economico-sociale cu Republica Moldova. Vom intensifica sprijinul direct prin proiecte de investiții în domeniul energiei, transporturilor și infrastructurii cum ar fi: finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, investiții în liniile electrice și poduri. În același timp, vor fi derulate şi proiecte în domeniul social, cum ar fi extinderea SMURD pe tot teritoriul Republicii Moldova, în domeniul sănătății, educației, culturii dar și formării elitelor prin bursele de studii.

De asemenea avem în vedere să acordăm în această vară un sprijin financiar pentru categoriile sociale cu venituri foarte mici.

Dragi colegi,

Să ne întoarcem în România și să vorbim despre venituri.

Guvernarea PSD a adus o schimbare majoră în societatea românească și în relația cu investitorii străini. Mult timp, oferta României pentru investitorii străini a fost „salarii mici – contra investiții”. Adică “veniți și investiți la noi pentru ca romanii se mulțumesc cu salarii mici.”. Această ofertă s-a dovedit însă extrem de păguboasă: tinerii noștri au plecat la muncă în străinătate, iar celelalte state europene au beneficiat de o forță de muncă bine pregătită.

 Acest lucru începe însă să se schimbe. Am majorat salariul minim pe economie și vom continua să îl majorăm.

 Am crescut salariile din sistemul public și vom continua să le creștem în anii următori, ceea ce determină majorări și în sistemul privat.

De la obiectivul politic „Mai multe locuri de muncă” am trecut la obiectivul politic „Mai multe locuri de muncă bine plătite”.

De la abordarea „Pensii mai mari”, am trecut la abordarea „salarii mai mari ca să putem plăti pensii mai mari”.

De la sprijinirea celor cu dificultăți, am trecut la stimularea celor activi care pot produce venituri în plus pentru susținerea cazurilor sociale.

Așadar, de la ultimul congres din 2015, PSD s-a transformat ca partid și va continua să se transforme. Am venit cu o nouă ofertă politică. PSD a devenit principalul partid politic care susține salariații, care susține forța activă, forța care generează creșterea economică pe care ne-o dorim cu toții.

Forța activă a unei societăți este reprezentată de cei care muncesc în prezent, dar și de cei care au muncit în trecut sau de cei care vor munci în viitor.

Dar nu e destul să ne preocupe doar salariile și să nu ne intereseze și pensiile. O pensie decentă pentru pensionarii de azi este o garanție pentru salariați, adică pentru pensionarii de mâine.

La fel, nu este suficient să ne intereseze doar cei care muncesc azi și să nu fim preocupați de generațiile viitoare. Copiii de azi vor plăti pensiile celor care muncesc în prezent. Trebuie deci să avem un sistem de educație eficient care să genereze o forță de muncă bine calificată, cu venituri mai mari, din care să putem plăti pensii mai mari în viitor.

Aceasta este noua direcție a partidului nostru. O pensie decentă pentru cei care au muncit ieri, un salariu decent pentru cei care muncesc astăzi și o educație adecvată pentru cei care vor munci mâine.

Când am preluat guvernarea, puterea de cumpărare a românilor reprezenta doar 58% din puterea medie de cumpărare a europenilor. După primul an de guvernare am ajuns la 62%, iar până la finalul acestui mandat ne propunem să ajungem la 70% din puterea medie de cumpărare din Uniunea Europeană.

După primul an de guvernare, numărul medicilor care își depun dosarele pentru a pleca din țară a scăzut cu 70%. Așadar, medicii buni rămân aici și își pun experiența și priceperea în slujba românilor.

PSD este și va fi  principalul partid care face justiție socială pentru cei care muncesc, pentru cei care pun economia în mișcare și contribuie activ la dezvoltarea României. 

Proiectul gROwth

Însă Creșterea salariilor este doar o condiție pentru re-unirea României. Susținerea forței active din societate înseamnă mult mai mult decât atât.

Avem un proiect mai amplu pentru romani: Proiectul gROwth, care pe lângă creșterea veniturilor are în vedere multe alte măsuri pentru români.

Proiectul vizează în ansamblul viața celor care muncesc, are în vedere îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariați; facilități pentru deplasarea la locul de muncă; deduceri pentru asigurări de sănătate private.

Proiectul pe care îl propun astăzi are în vedere crearea unor condiții adecvate pentru creșterea copiilor celor care muncesc.

Societatea noastră s-a schimbat foarte mult. Rolul femeii s-a diversificat foarte mult. Femeile lucrează la fel de mult ca bărbații și încep să ocupe din ce în ce mai mult poziții de conducere. Iar noi în PSD știm cel mai bine cât de mult încep să însemne femeile în politică și în funcțiile de conducere ale statului. Toate aceste schimbări profunde vin cu necesitatea unor noi politici publice, pe care noi le-am inclus în

Proiectul gROwth: crearea unor condiții adecvate pentru creșterea copilului, grădinițe cu program prelungit, after-school în toate școlile din România si nu numai.

Tot în acest sens, acest nou proiect prevede asigurarea transportului pentru elevi, nu doar în mediul rural, ci și în mediul urban. Vedem că marile orașe din România sunt sufocate de traficul infernal de dimineață. Un sistem de transport public separat al elevilor către școala lor poate reduce semnificativ problemele de trafic și vor oferi mai mult timp părinților pentru a se pregăti pentru ziua de lucru. 

Conditii exceptionale de educatie pentru elevi si student si venituri din ce in ce mai mari pentru dascali. Un pachet special de masuri de sprijin pentru tinerii romani, sa ii ajute sa isi indeplineasca 3 mari dorinte pe care le are orice tanar:

  • Sa aiba un loc de munca bine platit sau sa-si deschida o afacere;
  • Sa isi poata permite o locuinta doar a lui;
  • Sa isi intemeieze o familie si sa isi poate creste copiii.

De asemenea,  are în vedere dreptul la zile libere pentru părinții care își duc copiii la consultații medicale, în afară de concediul medical prevăzut pentru perioade mai lungi în care copiii aflați în tratament medical trebuie să fie însoțiți de unul dintre părinți.

 gROwth trebuie să propună alternative pentru orarul ghișeelor, după orele de lucru obișnuite, astfel încât să-i poată deservi pe cei care muncesc.

Proiectul vizează reducerea drastică a birocrației astfel încât salariații să nu își mai consume timpul liber la cozi interminabile de la ghișeele sistemului. Cel care muncește cinstit are dreptul de a-și petrece timpul alături de familie, nu pe culoarele interminabile ale birocrației.

 Acest nou proiect are în vedere asigurarea unui concediu decent pentru fiecare salariat din România. În prezent, acordăm vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public, dar trebuie să venim cu soluții și pentru cei din sectorul privat. Putem găsi formule stimulative pentru angajatorii din mediul privat pentru acordarea unor facilități de concediu pentru proprii salariați.

Si bineinteles, venituri mai mari si masuri de sprijin pentru pensionari.

GROWTH este ceva la care ma gandesc de mult. I l-am prezentat pentru prima data in 2009 lui Mircea Geoana, insa nu a castigat alegerile si nu am putut sa il punem in practica.

Este de fapt un program care cuprinde si legifereaza ce trebuie sa faca statul pentru fiecare roman din momentul in care se naste si pana la sfarsitul vietii.

In primii 2-3 ani de viata, apoi la gradinita, la scoala, la liceu, la facultate, cand ajunge parinte, cand incepe sa munceasca, cand isi face concediile, cand are nevoie de sistemul de sanatate, cand se intampla sa devina somer, cand isi deschide o afacere, oricand are nevoie de sprijin sau asistenta, cand relationeaza cu sistemul public, cand are nevoie sa ii fie aparate drepturile, etc., pe tot parcursul vietii sale.

Va indemn pe toti sa lucram la acest program pentru ca fiecare sa fie mandru ca e roman si sa se simta in siguranta in tara lui.

Dragii mei,

Auzim mereu în jurul nostru vorbindu-se despre proiectul de țară. Toată lumea vorbește: presa, societatea civilă, comunitatea academică, cetățenii, partidele. Se vorbește despre proiectul de țară cu nemulțumire, cu dezamăgire, cu reproș. Se vorbește, de fapt, despre lipsa lui. Nu avem un proiect de țară, spun toți. Nu avem un scop național căruia să ne dedicăm, un ideal care să ne liniștească, un obiectiv spre care să privim și pe care să dorim să-l atingem.

Eu spun că nu căutăm bine. Proiectul de țară e ca adevărul: îl găsești acolo unde nici nu te gîndești să cauți. Umblăm cu el pe nas, așa cum umblă bunicul cu ochelarii, și n-am ajuns încă la oglindă.

România s-a integrat în Uniunea Europeană și în comunitatea nord atlantică. A făcut-o cu succes și continuă s-o facă. Dar a uitat să se integreze în ea însăși. România a uitat de sine, a uitat, se pare, cine este, ce reprezintă și ce poate.

Ceea ce îi lipsește azi României și nouă, tuturor, nu este neaparat proiectul de țară, ci abordarea frontală. Curajul de a ne privi în față și de a spune: așa nu mai merge. Îndrăzneala de a recunoaște că ne mișcăm prea încet.

Distanța față de statele dezvoltate, față de economiile puternice și față de societățile prospere nu poate fi recuperată cu pași mici, cu șovăială și cu răzgîndiri.

Dacă e ascuns pe undeva un proiect pentru România, trebuie să înțelegem că acel proiect nu e un slogan, nu e un concept, nu e o nevoie nedefinită. Proiectul de țară înseamnă acțiune, înseamnă mișcare accelerată, dezvoltare în forță, salt. Înseamnă energie și voință puse într-o perspectivă.

În același timp, e nevoie de o planificare riguroasă, pe termen lung, pentru dezvoltarea unor domenii de maxim randament.

Iar acest program trebuie derulat în ritm susținut, în regim continuu, fără poticniri, fără întreruperi și fără întoarceri. Acest program de dezvoltare trebuie să fie mai presus de lupta politică a partidelor și mai presus de interesele personale ale celor care guvernează. Condiția ca el să funcționeze e consensul politic asupra lui.

În lunile care urmează, principiile și etapele lui vor face obiectul dezbaterii academice și publice, așa încît să poată primi corecțiile și adăugirile necesare.

În viziunea noastră a Partidului Social Democrat, sunt cel putin șase domenii prioritare în care România, prin resursele ei imediate și specifice își poate maximiza dezvoltarea.

Vorbim despre infrastructură, agricultură, resurse naturale și energie, educație, sănătate și IT.

Fiecare dintre aceste șase domenii reprezintă oportunități de creștere economică majoră și de creștere a calității vieții într-o măsură mai mare decît altele.

INVESTIȚIILE ÎN INFRASTRUCTURA. Până acum s-a vorbit prea mult și s-a făcut puțin. Trebuie schimbat ceva. Nu putem merge în acest ritm.

România are nevoie de o regîndire a ritmului de dezvoltare a infrastructurii. Suntem o țară cu decalaje majore față de Occident.  Economiile avansate, au ajuns la nivelul de azi printr-un efort susținut de peste un secol și jumătate și printr-un cumul de condiții.

Dar noi, azi, nu putem beneficia de instrumentele pe care istoria le îngăduia atunci, de la intervenționism la protecționism vamal și de la ajutor de stat nelimitat la deficit oricît de mare.

România are nevoie de o infuzie uriașă de capital care să ne permită un salt investițional în infrastructură pe termen scurt.

În afară de obiectivele stabilite deja pentru autostrăzi și cale ferată, trebuie să facem din România un hub regional de transport și să legăm Bucureștiul cu autostrăzi și cale ferată de mare viteză de Sofia, Belgrad, Budapesta și Chișinău.

Totodată, Aeroportul Otopeni și Portul Constanța vor fi supuse unui proces intens de modernizare și extindere.

AGRICULTURA, al doilea domeniu strategic, reprezintă pentru România nu doar un potențial uriaș de creștere, ci și un mare as în mînecă. O politică agrară bine coordonată, bazată pe subvenții puternice și gîndită pe termen lung poate face din țara noastră un furnizor major de alimente pentru întreaga Uniune Europeană. E importantă aici revizuirea legislației în domeniul vînzării terenurilor agricole, așa încît capitalul agricol să rămînă și să revină, în majoritatea lui, în proprietatea cetățenilor români. Potențialul nostru agricol reprezintă un avantaj competitiv serios în lupta cu economiile europene, iar dezvoltarea lui continuă și programatică e imperativă.

Un motor puternic al economiei este domeniul RESURSELOR ȘI ENERGIEI, al treilea domeniu strategic. România deține un avantaj net în comparație cu cele mai multe state europene în ceea ce privește rezervele naturale de petrol, gaze, metale, cărbune și ape minerale. Acestor bogății li se adaugă bogăția bazinului hidrografic. Sîntem țara cu cel mai bun profil hidroenergetic, termoenergetic și avem o mare perspectivă pentru energia verde. Investind în industriile energiei și resurselor, lansînd programul de redeschidere a minelor cu operabilitate ecologică, în principal a minelor de cărbune din bazinele industriale, investind în companii energetice din regiune, realizând interconectarea energetică cu Serbia, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, construind reactoarele 3 și 4 la Cernavodă, dar și hidrocentralele și termocentralele pentru care există discuții avansate cu investitorii interesați, România își va consolida rapid independența energetică și va deveni exportator de resurse și energie în toată zona Europei de Est.

Vreau să spun câteva lucruri despre investițiile in extracția de petrol și gaze din Marea Neagră. Le susținem cu toată tăria, dar vrem ca România să aibă un beneficiu important. Adică vreau să fie un raport correct și onest între ceea ce câștigă investitorii și ceea revine statului român.

Avem șansa de a fi singura țară total independentă de importuri de hidrocarburi și de gaze, un jucător major pe piața energiei între Europa și Asia.

Al patrulea domeniu, EDUCAȚIA, este, de departe, cel mai rentabil. Educația depășește, ca impact asupra dezvoltării, orice altă activitate economică sau socială.

România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educației a eșuat. Nu trebuie să ocolim realitatea și nici să ne lăsăm păcăliți de declarațiile politice. România și-a ratat proiectul de educație în primul rînd pentru că l-a fragmentat politic. N-am știut să ducem la capăt un proiect solid și unitar, inspirat din exemplul statelor care au reușit. Am preferat să blocăm, să schimbăm, să întoarcem și să experimentăm de fiecare dată cînd s-a schimbat guvernarea. Asumîndu-ne asta, trebuie să înțelegem că educația are nevoie de bani și că banii investiți în educație reprezintă cea mai bună afacere a unui stat civilizat.

Pierderea inteligențelor școlare și universitare trebuie oprită printr-un program ambițios de renaștere a învățămîntului românesc și de cuplare a lui la metodele și standardele occidentale. Vom realiza, printre altele, un proiect universitar de elită, un proiect pilot importat din marile universități de top, o universitate care să fixeze o ștachetă occidentală în învățămîntul intern și care să păstreze în țară cît mai mult din elitele care au tendința să plece.

Da, educația e cea mai rentabilă investiție a unui stat. Dar rezultatele ei se arată după decenii. De aceea, România trebuie să-și asume un program susținut de investiții în educație pe termen lung. Trebuie să înțelegem acest lucru toți, de la guvern la partide, de la parlament la președinție și la societate.

Al cincilea domeniu strategic, Sănătatea, exprimă grija și respectul arătat de stat cetățenilor săi. Fără o politică de sănătate solidă, construită strategic, o națiune nu are încredere în destinul ei fizic și moral. Nivelul de trai, calitatea vieții și energia generală a societății decurg, în mare măsură, din forța sistemului medico-sanitar. În perspectiva programului de dezvoltare pe termen lung, România e obligată să construiască o infrastructură de sănătate puternică, să îmbunătățească radical veniturile personalului medical, să ridice standardele sistemului public de sănătate și să încurajeze fiscal și legislativ investițiile private în domeniul sănătății.

Primii pași în acest efort de lungă durată au fost deja făcuți de guvernarea noastră prin creșterea semnificativă a salariilor medicilor și personalului medical și prin demararea proiectelor de construcție a celor opt spitale regionale, a spitalului republican și a spitalului metropolitan din București. Dar aici e doar începutul unei gîndiri de perspectivă, care trebuie consolidată științific și integrată în programul general de dezvoltare strategică.

Al șaselea domeniu strategic pe care îl avem în vedere este industria IT. În 2040 România va deveni principalul centru tehnologic IT si Comunicații din Europa Centrală și de Est.

Prin masurile de politici publice adoptate până acum - facilități acordate programatorilor, scutirea de impozit pe 10 ani pentru centrele de cercetare dezvoltare, schemele de ajutor de stat ptr IT și creșterea numărului de locuri în invatamantul de profil, am stimulat amplificarea ponderii sectorului IT&C la PIB la 5,1% în 2017, peste sectorul Agricultură. Sectorul IT&C a generat o valoare adaugata bruta în 2017 în România de10 miliarde euro.

Digitalizarea și implementarea unor sisteme Cloud pentru administrația publică, stimularea start up urilor de înalta tehnologie prin scheme de tipul Start Up Nation, construirea de incubatoare tehnologice in universități și licee și adaptarea numărului de locuri în Universități pentru acest domeniu sunt doar câteva măsuri care vor împinge ponderea în PIB a sectorului IT si Comunicații în 2040 la peste 12% din PIB.

Alte masuri care pot sa contribuie la cresterea sectorului IT&C sunt cele privind marirea deducerilor fiscale pentru cheltuielile de cercetare- dezvoltare si achizitia de tehnologii dar si cele referitoare la sustinerea granturilor de cercetare-dezvoltare precum si infiintarea unui Fond de investitii in tehnologie necesar pentru crearea unei infrastructuri de inovare,cercetare, dezvoltare si transfer tehnologic.Toate aceste masuri au ca scop dezvoltarea acestui sector care poate implementa tehnologie noua de inalta calitate in toate domeniile si poate transforma ROMANIA intr-un adevarat HUB REGIONAL in domeniul IT.

Stimati colegi,

Acest program are ambiția de a smulge România din stagnare. El reprezintă un efort de continuitate care trebuie să rupă marea noastră tradiție de șovăială. Cele șase domenii, considerate de mare potențial și de mare necesitate, vor fi evaluate de specialiști. PSD va pune acest proiect în dezbaterea unor grupuri de expertiză reprezentînd mediul academic, societatea civilă și capitalul privat. Apoi, cu adăugirile și corecțiile făcute, proiectul va fi discutat cu toate forțele politice și instituțiile interesate.

Pentru a reprezenta interesul pe termen lung al României, acest proiect are nevoie de susținerea generală a forțelor politice. Are nevoie de un pact politic pentru dezvoltarea României, care să asigure continuitatea derulării lui indiferent de cine vine la guvernare.

În forma sa finală, programul de dezvoltare strategică a României până în 2040 va merge în Parlament și va deveni lege. În afara lui, partidele și guvernele își pot implementa ideile politice și măsurile economice care țin de ideologia și interesele lor specifice, dar fiecare dintre guvernele viitoare  va avea obligația de a-și duce la îndeplinire cota ce-i revine din program.  

Împărțit riguros în etape, programul de dezvoltare strategică va fi sub supravegherea Consiliului de Programare Economică, cu scopul de a preveni și elimina orice abatere, orice încetinire de ritm și orice întrerupere. Indiferent de condițiile politice, acest program de dezvoltare strategică trebuie să funcționeze neîntrerupt.

Dacă privim înainte și dacă vom reuși să impunem acest efort de accelerare a economiei și societății, peste 22 ani, în 2040, vom putea vorbi despre o Românie mult diferită față de România de azi.

Vom fi a opta economie a Uniunii Europene, vom fi lider regional în Europa de Sud Est. Vom funcționa ca nod de infrastructură rutieră al comerțului dintre Orient și Occident, vom alimenta Europa cu mărfuri din porturile Mării Negre, la concurență cu porturile de la Marea Nordului. Vom furniza energie și resurse petroliere statelor din jur și vom avea independență energetică totală.

În perioada 2023 - 2024 vom putea trece la moneda euro.

Pentru toate aceste planuri, însă, nu e destul să ne bazăm pe ideile noastre și pe forța noastră politică. Avem nevoie și de ceilalți. Avem nevoie de România Re-unită.

Dragii mei,

In anul Centenarului, societatea româneacă se află într-un punct critic.  Intoleranţa şi lipsa de incredere in celalalt, in instituţii și chiar în Romania au atins cote greu de imaginat. Ceea ce ar fi trebuit să fie competiţie politică s-a transformat într-o batalie care şi-a pierdut ţelurile, o luptă de anulare a adversarului.  Nu se mai vizează obţinerea celui mai bun proiect social, nici construirea celei mai bune argumentatii, ci disparitia celuilalt. Atacul la persoana, denigrarea si calomnia au devenit mijloace prin care opinia publica este bombardată cotidian în scopul de a acoperi comunicarea pozitivă a guvernului si a partidelor care compun coaliţia de guvernare.  Un discurs al urii a invadat mediile online, televiziunile, dar chiar şi tribuna Parlamentului. Un minimal consens politic si social devine imposibil, iar speranta de a stabili priorităţi transpartinice o incercare inutilă.

In anul Centenarului societatea noastră este profund divizată şi intoleranţa elimină orice şanse de dialog social sau politic. Ca forţă politică majoră nu putem accepta această stare de lucruri. Nu putem să privim resemnaţi cum România se goleste de oameni, cum instituţiile devin doar instrumente pentru orgoliul unor indivizi fără viziune, cum cele mai importante resurse colective se pierd din cauza imposibilităţii de a comunica intre noi.

Cred că este de datoria noastră să lansăm un apel sincer la reconciliere si dialog. Sa trecem peste diferenţe, să uităm momentele de conflict politic din trecut şi să chemăm alături toate forțele politice și energiile societăţii civile pentru regândirea proiectului nostru de societate.

Intrăm de anul viitor într-un nou secol pentru România întreaga si suntem datori  faţă de istorie si faţă de generatiile care vin. In 1918 şi în alte momente importante ale istoriei noastre fortele politice de atunci au reusit să treacă peste lucrurile care le despărteau pentru a construi impreună binele colectiv. Aceasta este provocarea şi pentru noi. 

Odată cu acest Congres lansăm o dezbatere privind construcţia unui nou proiect de societate. Este un proiect de reflecţie pe care il iniţiem prin aceste elemente de relansare a guvernării, dar nu se va opri aici.  Vă indemn sa participati la efortul de a proiecta societatea noastra pentru următoarea sută de ani. Să gândim modernizarea statului si administratiei in general, modalităţile de valorificare superioară a resurselor pe care le avem, si aici cred că resursa umană, rezervorul de inteligenţă românească, cred că merită o atentie specială.

Să  regândim un proiect pentru dezvoltarea culturii noastre şi transformarea ei în element identitar major, în brand al națiunii noastre în marea competiţie internaţională. Este provocarea pe care singuri ne-o punem în faţă.

Ar fi minunat să confruntăm viziunea noastră cu viziunea altor partide, dar dacă apelul nostru nu va avea ecou acolo, sunt sigur că va avea ecou in mediul nostru, în rândul militanţilor şi alegatorilor, intelectualităţii progresiste. A gândi Romania viitorului secol poate fi modul cel mai pragmatic si mai creativ de celebrarea a Centenarului si recunoastere a efortului pilduitor al celor care au faurit statul naţional si Romania Mare. 

Pe parcursul anului acesta, dar si a anilor care vin şi în care vorbim despre Centenar, PSD va oferi o platformă unificatoare nu doar pentru membrii nostri de partid sau simpatizanţi, dar şi pentru toţi cei care vor să contribuie cu ceva la regândirea viitorului Romaniei. Vom încerca sa fim catalizatorii acestui efort intelectual national, dar nu vom rămâne la acest nivel, obligaţi fiind la acţiune, prin implicarea în guvernare. Vom traduce toate aceste idei în politici publice, planuri și proiecte, până la urmă, în strategii de guvernare.

Vom contribui cu toată puterea noastră la re-unirea României, fiindcă doar așa putem ne putem întîlni mai repede cu viitorul. Acum 100 de ani, înaintașii noștri ne-au lăsat o Românie unită. E datoria noastră să reaprindem acel vis și să lăsăm celor ce vin o țară puternică și prosperă, o Românie Reunită!

Stimati colegi,

Astăzi vreau să aprobăm prin vot lansarea în dezbatere a cinci convenții naționale la care vor  fi invitați să participe Președinția, BNR, Academia Română, Partidele politice, Mediul universitar, Sindicatele, Patronatele și nu în ultimul rând Societatea civilă.

Prima dintre ele este   „Convenția Națională pentru adoptarea monedei Euro până în 2024”.

Știu că sunt păreri pro- și contra- acestui proiect. Admit că există și riscuri pe care trebuie să le prevenim cu atenție. Dar trebuie să privim cu curaj înainte și să înțelegem că acesta este un pas obligatoriu ca România să se așeze pe locul său meritat de la masa bogaților Europei.

Este un proiect de solidaritate națională. După aderarea la NATO și Uniunea Europeană acesta este următorul pas natural pe care trebuie să il facem.

În luna martie, Guvernul va aproba înființarea Comisiei Naționale de Fundamentare a Planului Național de Adoptare a Monedei Euro. 

În luna aprilie vor începe dezbaterile.

La 1 Decembrie vom propune întregii societăți și partidelor politice un consens politic pentru stabilirea calendarului de aderare la zona Euro.

Avem ambiția ca în 2019, când preluăm președinția UE, să avem clar definit parcursul către Euro.

Supun la vot această convenție.

Cine este pentru?

A doua convenție: „Convenția Națională pentru președinția Consiliului Uniunii Europene”

Această convenție se referă la prioritățile pe care trebuie să și le propună România pentru perioada în care va deține președinția Uniunii Europene.

Este o oportunitate majoră pe care România trebuie să o fructifice. Trebuie să lăsăm de-o parte atacurile și politicile partizane de pe plan intern și să stabilim împreună proiectele majore pe care trebuie să le aibă în vedere România în această perioadă.

Printre alte priorități pe care le vom stabili, trebuie să repunem pe agenda europeană Strategia Dunării, astfel încât să dezvoltăm transportul naval pe Dunăre și oportunitățile de turism pe acest traseu.

Supun la vot această convenție națională.

Cine este pentru?

A treia convenție: „Convenția Națională pentru Cultură”

pe care v-o propun acum este asigurarea unui Fond de 1 miliard de euro pe 7 ani pentru proiectele majore în domeniul culturii care vor fi selectate în acest an.

De ce avem nevoie de o Convenție Națională în această privință? Pentru că este important ca ceea ce vom începe noi în Anul Centenar pentru dezvoltarea obiectivelor culturale nu trebuie abandonat de guvernele care vor veni după noi.... atunci când vor veni...

Ceea ce începem în acest an în ceea ce privește construcția de teatre, opere, săli de spectacol etc. trebuie să rămână moștenire pentru generațiile viitoare care vor sărbători Marea Unire în următorii ani.

Supun la vot Convenția Națională pentru Cultură. Cine este pentru?

A patra conventie: “Conventia Natională pentru egalitatea de gen, ROMÂNIA PARITARĂ”

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi este un principiu fundamental al drepturilor omului, transpus atât la nivel legislativ, cât şi la nivelul politicilor publice.

Este un concept despre care se vorbește mult dar, în realitate, se face puțin din cauza unor bariere de mentalitate.

Respectarea şi realizarea unei egalităţi de facto între femei şi bărbaţi este un obiectiv ambițios al Partidului Social Democrat.

Un pas important va fi făcut astăzi prin promovarea parității in reprezentarea politică a femeilor si barbaților in conducerea centrală a partidului.

Această decizie va pune o mare presiune în mediul politic românesc pentru ca și alte formațiuni politice să adopte această practică și, de asemenea, va stimula lansarea unor politici naționale în următoarele arii de intervenţie: educaţie, piaţa muncii, participare echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la procesul de decizie.

Integrarea activă a perspectivei de gen în politicile naţionale constituie, fără îndoială, un mare beneficiu pentru o societate democratică şi lipsită de prejudecăţi, iar Partidul Social Democrat demonstrează prin fapte concrete că este campionul promovării acestei perspective moderne și umaniste.

Supun la vot această convenție națională.

Cine este pentru?

Cea de-a cincea convenție: „Convenția Națională România 2040”  se referă la ceea ce v-am prezentat mai devreme,  la principalele linii de dezvoltare ale României în următoarele două decenii.

Supun la vot această convenție.

Cine este pentru?

Stimați colegi,

V-am promis mereu că, indiferent câte atacuri si piedici vor fi, nu voi renunța la ceea ce ne-am propus și nu am renunțat. Vă spun aici și acum că nu voi renunța nici de acum încolo.

Dar pentru asta vreau să vă întreb: mă vreți în continuare președintele vostru?Cine este pentru?

Statutul nu mă obliga să fac asta, pentru că am fost ales direct de peste 450.000 de membri. Dar pentru mine este un vot cu putere simbolică, la care țin foarte mult și care îmi dă puterea să merg mai departe.

Vă mulțumesc pentru încredere și vă promit că dacă suntem uniți, nimic nu ne va opri!

Dragii mei,

Călătoria de o mie de mile începe cu un pas. Primul pas în marele nostru plan de dezvoltare a României e guvernarea PSD - ALDE. O parte a acestui pas a fost făcută în 2017. Cealaltă parte urmează să fie făcută de azi pînă la sfîrșitul anului 2020.

Avem, un guvern nou, proaspăt, entuziast, condus de un premier european. Și vreau să vă aduc aminte că la conferința organizației de femei din vara lui 2016 am promis că vom avea femei nu doar în conducerea partidului, ci chiar în conducerea țării. Azi avem în parlament și în administrația locală, avem o femeie la Primăria Capitalei, avem mai multe femei într-un guvern al României ca niciodată și iată, avem o femeie în funcția de prim ministru.

Recunoașteți că n-a fost ușor să ajungem aici, că am avut ceva de luptat. Ba, a fost nevoie să dăm jos doi premieri bărbați ca să putem pune o femeie.

Viorica Dăncilă e un premier care împărtășește pe deplin angajamentul nostru pentru dezvoltarea accelerată a economiei, pentru progresul societății și pentru România Reunită. E o femeie care înțelege sensul loialității, al solidarității și al devotamentului pentru interesul Romaniei. E un prim ministru care vine acum să ne arate ce va face guvernarea PSD - ALDE pentru țară în următorii trei ani.

Doamnelor și domnilor, premierul României, Viorica Dăncilă!"

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole