Antena 3 CNN Economic Directorul Transgaz răspunde zvonurilor legate de salariul său uriaș: „Îmi stătea pe suflet”

Directorul Transgaz răspunde zvonurilor legate de salariul său uriaș: „Îmi stătea pe suflet”

Ioana Coman
<1 minut de citit Publicat la 19:25 05 Aug 2024 Modificat la 19:25 05 Aug 2024

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat, luni, în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora este bugetarul din România cu cel mai mare salariu, că nu este bugetar și că are ultimul salariu la nivel de CEO al primelor 15 companii din România.

"Eu sunt Ion Sterian, directorul general al Transgaz, iar pentru o parte din presă, bugetarul ăla cu salariul foarte mare. În primul rând nu sunt bugetar, iar din primele 15 companii din România, am ultimul salariu. Iar din România, la nivelul companiilor energetice strategice listate la bursă, am penultimul salariu. Ca să închidem subiectul ăsta care îmi stătea pe suflet. Nu sunt bugetar. Niciun CEO de la nicio companie strategică românească listată la bursă nu este bugetar", a spus directorul general al Transgaz, potrivit Agerpres.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a participat luni, împreună cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Karoly Borbely, la discuţii tehnice cu omologii din Serbia.

Ministrul Energiei a semnat, la Porţile de Fier I, împreună cu ministrul Minelor şi Energiei din Serbia, Dubravka Dedovic Handanovic, Memorandumul de Înţelegere privind Proiectul de Construcţie a Interconectorului de Gaze între România şi Serbia.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole