Adrian Criț a declarat luni dimineață că STB nu va avea bani pentru plata salariilor, făcându-i responsabili pe grevişti de această situaţie.
„Ne vom afla în imposibilitatea plății salariilor, cei care refuză să revină la muncă sunt responsabili de acest lucru... Se face o analiză”, a declarat Adrian Criț, a cărui demisie este principală revendicare a greviştilor.
„Salariații care au dorit să iasă pe traseu au fost amenințați... există imagini... organele de cercetare penală își vor face datoria”, a mai adăugat directorul STB.
Greviştii, ameninţaţi cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Adrian Criț a mai spus că a sunat la 112 și că s-ar putea deschide dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor deoarece sindicaliștii au organizat mitinguri.
„Vă rog reluați activitatea, vă rog respectați legea, vă rog să-i respectați pe bucureșteni”, a declarat Criț.
Directorul STB a mai anunțat că toți participanți la greva spontană au fost trecuți pe o listă și vor fi cercetați disciplinar.
„Sunt mii de angajați (în această situație n.r.), nu spun că vor pleca toți”, a precizat dIrectorul STB, citat de Mediafax.
Potrivit calculelor făcute de specialiștii companiei, fiecare zi de protest la STB a însemnat o pierdere de 4,8 milioane de lei. Luni dimineață pe traseele din București nu circulă decât 24% din totalul mijloacelor de transport - 180 de vehicule, majoritatea tramvaie și troleibuze.
Tot luni dimineaţă, Vasile Petrariu, liderul de sindicat PSD, și-a anunțat demisia din funcția de consilier general dar și din PSD, precizând că ”acest protest nu are nicio conotație politică!”.
A cincea zi de grevă la STB. Șoferii și vatmanii nu au ieșit la lucru şi cer în continuare demisia directorului Adrian Criţ