Antena 3 CNN Actualitate Directorul companiei de apă din Prahova și-a dat demisia

Directorul companiei de apă din Prahova și-a dat demisia

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 16:25 04 Aug 2022 Modificat la 16:25 04 Aug 2022

Directorul ADI Termo Prahova, Horia Tiseanu, şi-a dat demisia după scandalul privind sistarea furnizării apei calde la Ploieşti, a anunţat, joi Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Prahova. Potrivit sursei citate, încetarea contractului individual de muncă va intra în vigoare începând cu data de 5 august 2022.

Surse administrative vorbeau despre demiterea lui Horia Tiseanu printr-o decizie a preşedintelui CJ Prahova, instituţie în subordinea căreia se afl ADI Termo Prahova. Tiseanu a fost primar al municipiului Câmpina în perioada 2004-2022. Acesta a fost numit la conducerea ADI Termo Prahova în toamna anului trecut, potrivit Adevărul.

Îîncepând de luni 1 august, peste 130.000 de ploieşteni, dar şi importante instituţii publice din Ploieşti, au rămas fără apă caldă. Societatea care operează centrala de la Brazi a anunţat că intră în revizie tehnică.

În acest context, între Primăria Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova a fost declanaşat un război al acuzaţiilor, instituţiile pasându-şi vina una de la alta, fără însă să se găsească o rezolvare rapidă a problemei.

În plus, și un protestat a avut loc în centrul oraşului, oamenii cerând, printre altele, demiterea de urgenţă a directorului ADI Prahova.

 

Etichete: demisie director
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole