"Acest document, pentru proiectul-pilot va conţine menţiunea 'gen', dar tot proiectul, acum hotărârea de guvern, stabileşte că sunt doar două opţiuni, 'feminin' şi 'masculin', nu există niciun fel de altă intervenţie", a spus Giulescu, la sediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) a MAI.
"Actul de identitate are ca funcţie principală stabilirea identităţii persoanei şi legitimarea, dar are şi o funcţie secundară, este document de călătorie; în aceste condiţii, suntem obligaţi să respectăm regulamentul UE care stabileşte nişte condiţii pentru călătorie.
În primul rând, nişte elemente de identificare vizuală, stabilite de Uniune - respectiv steagul Uniunii Europene. Suntem obligaţi să introducem acest element de identificare vizuală, steagul Uniunii, în interiorul căruia se află indicativul României, format din două caractere", a explicat directorul DEPABD.
Potrivit acestuia, regulamentul UE prevede că suntem obligaţi să respectăm un standard ICAO - de a structura formatul documentului având în vedere nişte zone obligatorii, pentru ca acest document să poată fi citit electronic şi să poată fi uşor de identificat anumite câmpuri.
"Mai mult de 60% dintre elementele de securitate pe care le conţin cele două proiecte de documente - una a fost deja lansată, în proiectul-pilot, cealaltă, simplă, urmează s-o lansăm în următoarele patru luni - sunt structurate în special prin modalitatea prin care sunt îmbinate culorile, vopselurile", a afirmat Giulescu.
Noile cărți de identitate vor fi disponibile "nu mai devreme de nouă luni, dar nu mai târziu de 12 luni"
În ceea ce priveşte CEI s-a optat pentru stema naţională, pe lângă însemnele UE, care sunt obligatorii, iar aceste elemente pot fi cuprinse doar în partea de sus a documentului, a adăugat el.
"Tehnic, e aproape imposibil la acest moment să introducem steagul României, cu actualele tehnologii. Dar putem să luăm în considerare orice fel de propunere. Aceasta este esenţa proiectului-pilot - ne propunem ca în acest an să emitem un număr limitat de cărţi, aproximativ 5.000. În această fază vom testa toate elementele tehnice, dar şi în ceea ce priveşte utilizarea documentului", a precizat Giulescu.
Directorul DEPABD a adăugat că documentul de identitate va putea să conţină orice fel de element considerat necesar.
"Aşteptăm propunerile dumneavoastră, vă mulţumim pentru cele care deja au fost formulate. Orice opţiune este posibilă, în acest moment, vom analiza cu foarte mare atenţie şi la final vom trage nişte concluzii şi este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie 'sex'", a mai declarat Giulescu.
Întrebat când vor fi disponibile noile cărţi de identitate, Giulescu a menţionat că acest lucru se va întâmpla după ce vor fi soluţionate toate aspectele discutate: "Nu mai devreme de nouă luni, dar nu mai târziu de 12 luni".