Antena 3 CNN Actualitate Directorul DGASPC Ilfov este în continuare în funcție, deși a fost trimis în judecată! ”Susține că nu știe că se află în proces”

Directorul DGASPC Ilfov este în continuare în funcție, deși a fost trimis în judecată! ”Susține că nu știe că se află în proces”

Carmina Pricopie
2 minute de citit Publicat la 10:57 23 Dec 2022 Modificat la 10:59 23 Dec 2022

Iar unul dintre presupușii violatori este primarul din Ștefăneștii de Jos.  

Antena 3 CNN a obținut un extras din actul de trimitere în fața instanței, pe care îl poate pune la dispoziția domnului director, care susține că NU știe că a fost trimis în judecată. 

”Domnul în cauză susține ca nu are documente prin care sa dovedească că se află în proces, că are anumite probleme care țin de legalitate”, susține Elena Tudor, președintele ANPDCA. 

Se numește Iulian Bogdan Pîntea. Este director executiv al DGASPC Ilfov din anul 2013. Ca orice cetățean, și el beneficiază de prezumția de nevinovăție până la un verdict definitiv al judecătorilor.  

Cazul este acum pe masa judecătorilor de la Tribunalul Ilfov, iar el va sta în boxa acuzaților pentru comiterea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. 

”Este cauză de suspendare de drept dacă infracțiunea pentru care este judecat se încadrează în categoria infracțiunilor de suspendare de drept”, explică Elena Tudor.  

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, domnul Pîntea a chemat în biroul său un psiholog, un subaltern, care participase la audierea unei fetițe violate și i-a cerut dosarul. L-a răsfoit şi a citit declarația victimei. Prin doi intermediari, informațiile au ajuns cel puțin la unul dintre presupușii violatori. La Florin Bucur, zis Râmă. Iar în dosar, fetița mai vorbea și despre alți 2: primarul din localitatea Ilfoveană Ştefăneştii de Jos şi omul său de încredere, Radu Eftimie. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, "faptele inculpatului care, în perioada aprilie-mai 2021, prevalându-se de calitatea de director al DGASPC Ilfov, a obținut de la subalterna sa informații nepublice cu privire la declarațiile persoanei vătămate minore din dosarul penal 3270/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea după care le-a transmis numitei M.D. care, la rândul său, le-a comunicat numitei B.P., mama unuia dintre suspecții cercetați în cauza penală susmenţionată, în scopul ca acesta din urmă să poată formula o apărare care să-l exonereze de răspunderea penală, vătămându-se astfel interesele persoanei vătămate şi afectând urmărirea penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, faptă prevăzută şi pepepsită de art. 304, alin. 1 C.P".  

După două reţineri şi pasări de la un parchet la altul, primarul Ionel Robert Ştefan şi oamenii săi au fost arestaţi şi trimişi în judecată de DIICOT pentru viol şi influenţarea declaraţiilor. Până la preluarea dosarului de către DIICOT şi a doua reţinere a edilului în februarie anul acesta, victima a rămas în familie, la mâna abuzatorilor. Nimeni nu a făcut nimic pentru ea. Pentru că, aşa cum spunea Consiliul Judeţean Ilfov, victima, care la vremea violului avea 12 ani, nu doreşte ca autorităţile statului să intervină. Acelaşi Consiliu Judeţean, în a cărui subordine se află DGASPC Ilfov. Adică angajatorul direct al domnului Pîntea, proaspăt trimis în judecată. 

”Eu sper ca lucrurile să se rezolve. Dar ele trebuie să se rezolve la nivelul angajatorului. Dacă noi am fi avut pârghii legale, cu siguranță am fi actionat! 

Să aibă în vedere în primul rând interesul copilului și contez pe conștiința dumnealui că va face așa cum conștiința o cere”, mai spune președintele ANPDCA. 

Reporterii Antena 3 CNN l-au căutat pe domnul Pîntea la sediul instituției.  

Reporter: Bună ziua! De la Antena3 CNN suntem. Vrem şi noi să vorbim cu domnul director! 

Agent de pază: Îmi dați voie să anunț? 

Reporter: Sigur! 

Au plecat însă fără niciun răspuns, pentru că, încă de anul trecut, domnul director este mereu într-o ședință. Până la această oră, nimeni nu a răspuns solicitărilor noastre. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole