În Banat și Crișana temperaturile se vor apropia de 38,39 de grade. Este a doua zi consecutiv cu temperaturi caniculare. În această noapte minimele nu vor coborî sub 20-23 de grade Celsius ceea ce înseamnă accentuarea stării de disconfort termic.
Mâine cu siguranță în Oltenia și inclusiv în Capitală este posibil să înregistrăm prima valoare de 36 de grade de până în prezent în luna iunie fiind o valoare caracteristică a unei temperaturi caniculare.
Este posibil ca la nivel local să apară furtuni care să aducă averse cu caracter torențial.
După acest val de căldură persistent sâmbătă o să avem o schimbare. Instabilitatea atmosferică se va accentua, mai ales în partea de vest-centru-nord a țării. Este posibil să vorbim din nou de cantități importante de precipitații 15-35 de litri pe metru pătrat.
Va avea loc o scădere a valorilor de temperatură de la 38 de grade Celsius la 32 posibil. Rămânem cu valori apropiate de caniculă și chiar specifice temperaturilor maximă de 35 în Oltenia și în partea de sud-est a țării
Duminică, de asemenea, rămânem pe acest fond de instabilitate după care de luni, din nou, vom discuta de o creștere a valorilor de temperaturi o încălzire din nou astfel încât în partea de vest și sud vest a țării să devină din nou caniculară, lucru specific pentru întreaga săptămână.