Antena 3 CNN Actualitate Directoarea școlii din București, în care un elev a fost abuzat, dă explicații scandaloase: I-a spus mamei că nu putea face anchetă în vacanță

Directoarea școlii din București, în care un elev a fost abuzat, dă explicații scandaloase: I-a spus mamei că nu putea face anchetă în vacanță

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 10:10 05 Mar 2024 Modificat la 11:25 05 Mar 2024

"Nu a fost revoltător doar comportamentul directoarei, ci şi comportamentul celor care au venit acolo, cei de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cei de la Ministerul Educaţiei, pentru că toate declaraţiile lor puse în oglindă, ceea ce am făcut şi noi, se contrazic.

Adică eu am fost vineri la Şcoala Titulescu, directoarea adjunctă mi-a spus că a existat, în 2022, vizavi de primul caz, o anchetă internă a şcolii, că au sesizat Inspectoratul şi că se ştie la nivelul Inspectoratului. Am văzut ieri, atât inspectorul general, cât şi ministrul secretar de stat au spus că ei nu au fost sesizaţi, ei nu ştiau despre acest caz. Deci, este clar că cineva minte în această poveste.

Eu le-am cerut şi celor de la şcoală o dovadă a faptului că ei au înştiinţat Inspectoratul şi dovadă a faptului că a existat o anchetă internă, ceea ce nu am primit până acum de la conducerea şcolii. Există doar declaraţii. Unii spun că nu au fost anunţaţi şi că au aflat în urma difuzării materialului.de vineri, alţii spun că s-a ştiut de la început şi că au înştiinţat Inspectoratul.

Însă este ceva ciudat aici, pentru că în august 2022, la două luni distanţă după primul eveniment, şcoala a fabricat nişte contracte educaţionale, pe care le-a dat părinţilor şi ei au fost obligaţi să le semneze. În aceste contracte educaţionale, la un moment dat era stipulat faptul că părinţii care au copiii acolo la şcoală nu au voie să denigreze şcoala în spaţiul public, nu au voie să povestească ce se întâmplă acolo", a precizat Carmina Pricopie, senior-editor la Antena 3.

"Mai mult decât atât, există mai multe plângeri depuse de către părinţi în anul 2022, în anul 2021, despre comportamentul primului agresor sexual, petru că veţi vedea astăzi la Antena 3 CNN ce făcea acest copil în şcoală. Chiar cei din conducerea şcolii şi profesorii povestesc că în timpul orelor, un copil de 11 îşi dădea profesorul afară şi viziona cu colegii săi filme porno", a mai spus Carmina Pricopie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole