Antena 3 CNN Actualitate Din ce în ce mai mulți bani falși pe piață, avertizează BNR

Din ce în ce mai mulți bani falși pe piață, avertizează BNR

1 minut de citit Publicat la 11:21 23 Iun 2016 Modificat la 11:21 23 Iun 2016

Numărul de bancnote falsificate a crescut, anul trecut, cu 70% faţă de 2014, până la 4.479, iar cele mai multe au fost depistate în circulaţie, scrie Adevarul.

Bancnota de 100 de lei rămâne cea mai falsificată din România, cu 2.976 de bucăţi depistate anul trecut, arată raportul anual al Băncii Naţionale a României. Pe următoarele locuri s-au situat bancnotele de 10 lei (709 falsuri), de 50 de lei (678 de falsuri), de 500 de lei (76 de bucăţi), 200 de lei (30 de bucăţi) şi de 5 lei (10 falsuri). Nu a fost descoperită nicio bancnotă de 1 leu falsificată.

„Din numărul total de bancnote false, o sută au fost capturate de poliţie în cursul unor acţiuni specifice, înainte de a fi puse în circulaţie, 4.379 de falsuri fiind depistate în circulaţie (cu 82% mai multe decât în anul 2014)“, se arată în raportul BNR. Numărul de falsuri la un milion de bancnote autentice în circulaţie a fost, anul trecut, de 3,7 bucăţi, faţă de 2,4 bucăţi, în 2014, şi 0,82 bucăţi, în 2013. Decembrie a fost luna cu cele mai multe bancnote false depistate – 717. La polul opus s-a situat luna august, când doar 51 de falsuri au fost găsite. În 2014, în România au fost depistate 2.631 de bancnote de lei falsificate, în creştere cu 122% faţă de anul anterior.

Etichete: bani BNR
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole