Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă "Din 2021, de când am pornit instalația, eu nu am mai scos niciun leu din buzunar" | Ce înseamnă să fii prosumator

"Din 2021, de când am pornit instalația, eu nu am mai scos niciun leu din buzunar" | Ce înseamnă să fii prosumator

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 13:34 19 Mai 2022 Modificat la 13:34 19 Mai 2022

Pornești cafetiera din dormitor, grație unei prize inteligente instalate în bucătărie, pentru a-ți savura cafeaua fără să fii pe fugă. Reglezi temperatura apei de la baie așa cum vrei, din telefon. 

Și, pentru ca locuința ta să fie pe deplin inteligentă, faci toate acestea cu energia produsă chiar de tine, în calitate de prosumator. 

În România, la finalul anului trecut, erau deja peste 12.000 de prosumatori, adică de consumatori care își produc singuri energia electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice instalate pe acoperișul locuinței. 

Cu cât e mai senin afară, cu atât e mai mare producția lor de energie electrică. 

Până la finalul anului, vor fi circa 30.000 de prosumatori, estimează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ținând cont de creșterea constantă a numărului acestora pe parcursul ultimului an și de demararea unui nou program Casa Verde Fotovoltaice.

"Panourile produc curent cu o putere instalată de 3 kW. Curentul trece prin invertor, apoi trece prin panoul de siguranţă, iar de aici se leagă în tabloul casei", explică Ioniţă Gheorghe.

Ioniță Gheorghe este unul dintre primii beneficiari ai programul guvernamental ce sprijină consumatorii să devină prosumatori. Are casa într-o comună din Ialomița, zonă ce se bucură de zile însorite pe o perioadă lungă din an. 

A apelat în 2020 la firma care s-a ocupat de documentele necesare și depunerea dosarului pentru finanțare guvernamentală și, ulterior, de implementarea soluției solare. 

În februarie 2021, panourile fotovoltaice de pe locuința sa deja produceau energia electrică de care avea nevoie. Chiar mai mult: în cele 14 luni, a produs 4.700 de kW și a consumat aproape de trei ori mai puțin. 

Numai luna trecută, în aprilie, panourile fotovoltaice instalate pe casă au produs 400 de kW, în condițiile în care consumul său de energie nu a depășit 130 de kW. Diferența a fost livrată în sistemul de distribuție. 

"De când am pornit instalația, de anul trecut, eu din buzunar nu am mai scos niciun leu", mai spune Ioniță Gheorghe, prosumator.

Ce înseamnă să fii prosumator

Dar ce înseamnă sa fii prosumator și ce trebuie să faci pentru asta? 

Definiția spune că, potrivit legii, "prosumatorul este clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, cu o putere mai mică de 27 kW, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice și care consumă, stochează sau vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui”. 

Sunt trei pași importanți de parcurs.

Pentru a fi instalat contorul bidirecțional de către distribuitor, necesar pentru funcționarea sistemului solar, e nevoie de transmiterea de documente distribuitorului și autorității locale. 

După montarea contorului și obținerea certificării calității de prosumator, trebuie semnat un contract de furnizare cu compania la care ești client pentru ca acesta să îți poată cumpăra energia electrică pe care o produci. 

Începe producția de energie, cantitatea produsă și consumată se scade automat, iar energia livrată în rețea va apărea cu valoare negativă la următoarea decontare. 

Așadar, să fii prosumator nu înseamnă doar să produci energia electrică de care ai nevoie, ci și să poți vinde surplusul de curent electric din fotovoltaicele de pe casă. 

"În final, tu, ca şi consumator, vei vedea toate aceste beneficii în factura ta de energie electrică. Aceasta se va diminua şi tu vei avea posibilitatea ca, lună de lună, să consumi din propria producţie.

Poți ajunge să-ți recuperezi investiția în jurul perioadei de 9-11 ani Totul depinde foarte mult și de producție și de consumul pe care îl ai", explică Anamaria Marin, Head of Marketing Service B2C, Enel X România.

Indiferent dacă apelați la surse proprii de finanțare sau la cele guvernamentale, important este să porniți demersul, să dezbrăcați haina consumatorului pentru a o îmbrăca pe cea a prosumatorului. 

Și asta pentru că acesta e viitorul – să produci energia din surse regenerabile, cât mai aproape de locul de consum, va deveni curând normalitate. Nu înseamnă doar o protecție a bugetului familiei şi o reducere a cheltuielilor lunare, ci și o grijă sporită pentru mediul în care trăim. 

Câţi prosumatori sunt în România

- 12.000 de români au deja instalaţii de producere a energiei electrice

- 30.000 de români se estimează că vor fi prosumatori până la final de 2022

Câtă energie electrică poate produce o casă

- aprilie 2022: producţie 400 de kW, consum propriu 130 kW

Ce înseamnă să fii prosumator

- client final care deține instalații de producere a energiei electrice

- instalaţiile de producere a energiei au o putere mai mică de 27 kW

- nu are activitate comercială de producere de energie electrică

- consumă, stochează sau vinde energie electrică din surse regenerabile, produsă în clădirea lui

Cum devii prosumator

- se întocmeşte un dosar care este transmis distribuitorului și autorității locale

- se instalează contorul bidirecțional de către distribuitor

- se obţine certificarea calității de prosumator

- se semnează un contract de furnizare cu compania la care ești client

Ce se întâmplă cu energia pe care o produci

- o parte din energia electrică produsă este pentru consumul propriu

- surplusul de energie ajunge în reţea şi este cumpărat de furnizor

- energia livrată în rețea va apărea cu valoare negativă la următoarea decontare.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole