Antena 3 CNN Actualitate Procurorul-șef DIICOT: Nu excludem o tentativă de discreditare în legătură cu ancheta Sky News în România

Procurorul-șef DIICOT: Nu excludem o tentativă de discreditare în legătură cu ancheta Sky News în România

1 minut de citit Publicat la 12:35 08 Aug 2016 Modificat la 12:35 08 Aug 2016

Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat luni, în legătură cu materialul prezentat de Sky News, că nu exclude o tentativă de discreditare, deoarece armele par a fi de vânătoare și este de "invidiat norocul unor jurnaliști" care filmează traficanți mascați.

"Cu un ochi de nespecialist, am văzut armamentul prezentat de jurnaliștii britanici și, la o primă vedere, iarăși repet cu un ochi de nespecialist, nu par a fi arme de război. Par arme de vânătoare. În al doilea rând, este de invidiat norocul unor jurnaliști care filmează efectiv cu camera în față trei traficanți mascați, despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele și le-au încuiat în mașină, deși inițial nu aveau semnal la telefon. Nu excludem niciuna dintre variante. Am luat legătura cu partenerii noștri instituționali, atât din serviciile de informații, cât și din Poliție. Ne vom face treaba în ceea ce privește această chestiune, dar nu excludem nici o tentativă de discreditare. Nu s-a dovedit nicăieri în vestul Europei unde au existat atentate, spre deosebire de România, că armamentul ar proveni vreodată din estul Europei", a afirmat Horodniceanu, la sediul DIICOT, răspunzând unor întrebări puse de jurnaliști.

El a precizat că procurorii nu au deschis deocamdată un dosar penal în acest caz, însă DIICOT va lua legătura cu partenerii săi instituționali din străinătate.

Procurorul-șef al DIICOT a adăugat că nu a avut, luni dimineața, discuții cu cei de la serviciile de informații cu privire la un posibil trafic de armament în nordul României.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole