Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi grup infracţional organizat, după ce Doina Pană, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, a afirmat la Antena 3 că a fost otrăvită cu mercur.
Potrivit unor oficiali ai DIICOT, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Doina Pană.
Vicepreşedintele PSD Doina Pană a afirmat miercuri, la Antena 3, că a fost nevoită să renunţe la funcţia de ministru, în ianuarie 2018, din motive de sănătate, după ce a descoperit că a fost otrăvită cu mercur.
„Eram ministru al Pădurilor în Guvernul Tudose, în 2017. Pe la sfârşitul lui noiembrie, am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima. Am urmat tratament şi, cu toate astea, mă simţeam tot mai rău. Pentru că epuizasem toate analizele specifice, am fost trimisă într-un final să fac şi o analiză toxicologică. În 15 ianuarie 2018, din analiza pentru metale grele, a reieşit intoxicaţie cu mercur în concentraţie mare. Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simţeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat preşedintele Iohannis, am depus plângere la poliţie abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României. Vă daţi seama, ministru în guvernul României otrăvit”, a declarat Doina Pană.
Întrebată dacă bănuieşte pe cineva, Doina Pană a indicat mafia din industria lemnului: „Vă daţi seama că eu eram ministru la Păduri, eu luasem încă din 2014 mai multe măsuri, încât de la 8,8 milioane mc cât se tăiau ilegal pe an, s-a ajuns la 0,4 milioane mc/an. Vă daţi seama cam ce prejudicii financiare am generat pentru cei care se ocupau cu tăierile ilegale de arbori?”.
Anunţul făcut de Doina Pană vine în contextul în care Gabriela Firea a declarat recent că medicii i-au descoperit în colon o sârmă de patru centimetri şi nu exclude posibilitatea unei mâini criminale.